Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Percheziții într-un dosar cu energie electrică şi termică. Prejudiciul depășeste 8.000.000 de lei

ro

30 Jun, 2016 08:34 2214 Marime text
La această oră, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, poliţiştii din Vâlcea efectuează 22 de percheziţii domiciliare în 3 județe și în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice.  

Activitățile se desfășoară în judeţele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum şi în municipiul Bucureşti (1).

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil.

În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziționate în realitate.

De asemenea, în înscrisuri ar fi fost evidențiat cărbune de calitate superioară, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziționat fiind mult inferioară.       

Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 8.000.000 de lei.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţean Mehedinți, Gorj şi ai Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

UPDATE 1, ora 8.40

În judeţul Vâlcea percheziţiile ar avea loc la societatea CET Govora, notează Agerpres.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii