Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii în Constanţa la persoane bănuite de comiterea de furturi din locuinţe

ro

18 Dec, 2015 12:05 1489 Marime text
 
Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale cu sprijinul Secţiilor 1, 2, 3 și 4 de Poliţie Constanţa, Secţiei 2 Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu și al Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa, au efectuat, ieri, opt percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa, la persoane bănuite de comiterea de furturi din locuinţe.
 
Cu această ocazie au fost identificaţi M. A. G., de 45 ani şi I. R., de 41 ani, ambii din Constanţa.
 
La domiciliile acestora au fost identificate și ridicate două televizoare LCD, șapte telefoane mobile, un ceas de mână bărbătesc și mai multe contracte de amanet a căror proveniență nu a putut fi justificată.
 
În urma probatoriului administrat s-a stabilit că aceştia, împreună cu S. M. (arestat în data de 12.12.2015, pentru comiterea de furturi din locuinţe) şi G. F., de 26 ani, din municipiul Bacău, ar fi comis cinci infracţiuni de furt şi tentative de furt din locuințe, pe raza municipiului Constanţa în intervalul 14 noiembrie – 7 decembrie, fiecare dintre ei având participaţii diferite la comiterea faptelor.
 
Totodată, în sarcina lui G. F., s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
M. A. G. şi I. R., au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă urmând ca astăzi să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.
 
Cercetările se continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a grupului.
 
Acţiunea a fost derulată în continuarea celei în urma căreia au fost depistaţi în flagrant, la data de 11 decembrie, S. M., I. M., M. A. şi S. M. şi a beneficiat de suportul tehnic şi informativ al DIPI şi DOS.
 



Sursa foto:  weradio.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii