Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. "Legătura" cu Băsescu Constanţa. 23 de persoane bănuite de furturi, arestate preventiv

ro

21 Sep, 2016 19:36 1976 Marime text
23 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, au fost prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă astăzi. Menţionăm că s-a dispus măsura arestului preventiv pe numele lor. 
 
La data de 20 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, 22 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova şi Ilfov, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sumele de 23.973 de lei, 8.970 de euro, 1.553 de dolari, 5.000 de lire sterline, 5 autoturisme, 41 de telefoane mobile, 14 cartele telefonice, bijuterii din aur şi argint, înscrisuri şi alte bunuri cu valoare probatorie.
 
În sarcina membrilor grupării s-au probat, până în prezent, 42 de furturi, comise începând cu luna mai a anului 2015 pe raza judeţelor Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vîlcea, Olt, Călăraşi, Argeş, Cluj, Covasna, Braşov Prahova şi municipiului Bucureşti. Cei în cauză ar fi apelat la mila mai multor persoane din cele 13 județe, iar după ce ar fi pătruns în locuințele victimelor, profitând de neatenția lor, ar fi sustras diverse bunuri. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 400.000 de lei.
 
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din Constanţa şi polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție de pe raza judeţelor unde au fost comise faptele.

UPDATE 1, ora 21.30

Printre membrii reţelei se numără şi Garofița Mocanu, femeia care, în anul 2014, a fost grațiată de fostul președinte Traian Băsescu pe motiv că are șase copii.   


Citeşte şi Traian Băsescu a semnat un nou decret de graţiere
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii