Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre către un revoluționar - „Milogule!”

ro

31 Aug, 2013 15:31 2266 Marime text
Primarul Radu Mazăre a avut, sâmbătă, un schimb dur de replici cu câţiva revoluţionari care i-au întâmpinat pe el şi pe Victor Ponta în timpul inaugurării unor locuinţe sociale în Constanţa, făcându-i milogi şi cerându-le să aştepte până la terminarea repartizării locuinţelor.

 „Nu aşteptaţi voi până termin? Că sunt oameni fără case", i-a spus Mazăre unui revoluţionar care îl abordase pe premierul Victor Ponta cerând drepturi pentru această categorie de persoane, unul dintre revoluţionari replicându-i primarului: „Nu-i nimic”.
Radu Mazăre a ripostat imediat spunând: „Cum adică nu-i nimic? Am trei mii de oameni care n-au unde să doarmă". Revoluţionarul a replicat iar afirmând: Aşa. Asmute-i împotriva noastră!”.

"Am fost şi eu la Revoluţie (...). Am fost cu puşca la Casa Albă, bă!", a spus apoi Mazăre, care s-a îndepărtat de revoluţionari, replicându-i celui cu care se certase: „Milogule!”.

Acest incident între primarul Radu Mazăre şi un revoluţionar a avut loc după ce alţi doi revoluţionari îl abordaseră cu nişte solicitări mai vechi referitoare la anumite drepturi pentru această categorie de persoane pe premierul Victor Ponta chiar la sosirea în cartierul de locuinţe sociale care urma să fie inaugurat.

În acel moment, Ponta i-a întrebat pe revoluţionari: „Aţi fost 24.000 pe străzi, la Revoluţie?”, unul dintre revoluţionari răspunzând: "Nu, am fost 17.000", Ponta spunându-le că până când nu îşi vor face ei ordine în rândurile lor el nu are ce le face.

Ulterior, Ponta le-a declarat ziariştilor după inaugurarea locuinţelor sociale că nu au fost 24.000 de oameni la Revoluţie, ci doar "o mie-două".

Mai mult AICI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii