Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:51 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mai mulți voluntari au ajutat șapte familii nevoiașe (galerie foto)

ro

12 Oct, 2015 14:50 836 Marime text
Ieri a avut loc acțiunea „Ajută pe cel nevoiaș și după sărbători!”, organizată de asociațiile Crucea Roșie, United Hans și Asociația Elevilor din Constanța. Printre voluntarii asociației Crucea Roșie s-a aflat și arhitectul Andrei Chivu.
 
Voluntarii au vizitat satele Ciocârlia de Sus, Lanuri, Mereni, unde au fost la șapte familii nevoiașe ce au fiecare între șase și nouă copii.
 
Pentru cei mici a fost o bucurie să primească vizita celor ce le-au întins o mână de ajutor.
 
Cei ce s-au implicat în această campanie susțin cî este omenește să îi ajute pe cei mici, fiind scopul lor demografic.
 
Problemele de educație sunt grave, astfel voluntarii au cunoscut copii de 12-14 ani analabeți și majoritatea părinților le-au spus că nu îi trimit la școală pentru că li se cer bani pentru manuale alternative și fondul clasei.
 
Asociația Elevilor pregătește un memoriu pentru ministerul educație pe această temă.
 
Voluntarii își doresc să transmită un mesaj comunității, conform căruia trebuie să de facă mai mult pentru acești oameni, trebui să fie ajutați cu adevărt. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii