De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:54 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Libertatea.ro Bunica Simonei Halep a povestit când şi cu cine se va mărita constănţeanca

ro

02 Aug, 2016 10:31 4018 Marime text

Simona Halep (24 de ani, nr. 3 în ierarhia WTA) este campioana încoronată de la Montreal. Din nou! Pe plan sportiv lucrurile merg cum nu se poate mai bine, ceea ce face să crească inima românilor. Pe plan personal însă, amoros, zis mai pe șleau, ceea ce părea extrem de încurcat descurcă bunica marii sportive care deține toate secretele familiei. O parte dintre ele ni le-a împărtășit și nouă…

Simona Halep, minunea ivită la malul mării Negre, este, de duminică seară, jucătoarea de tenis de la noi cu cele mai multe turnee WTA câștigate (14), după victoria de la Rogers Cup (Montreal). O mână de om (1,68 metri înălțime și 60 de kilograme) aduce tone de glorie și multiple motive de mândrie pentru o Românie care, de felul ei, pierde în prezent mai toate duelurile importante din sportul de performanță. S-a spus și s-a scris aproape totul despre ascensiunea fetei de machedoni, gintă care a dat genii în sportul românesc, precum fotbalistul Gică Hagi și handbalistul Cristian Gațu.


Marea tenismenă moștenește numele bunicii sale
O echipă a cotidianului ”Libertatea” s-a deplasat la Constanța, acasă la familia Halep, pentru a descoperi originile campioanei. Poarta cu amintiri ne-a fost deschisă chiar de către cea care a crescut-o pe campioană, bunica din partea tatălui, căreia i-a luat și numele: Simona Halep. Cu emoții în glas, dar cu o mândrie cum numai o bunică de campioană o poate simți, maia, așa cum îi spun toți nepoții, ne-a povestit cum a fost prima întâlnire a Simonei cu o rachetă de tenis. Extrem de spumoasă în declarații, bătrâna a recunoscut relația dintre nepoata ei și fiului lui Teia Sponte. Culmea este că dialogul a avut loc chiar în timpul partidei Simona Halep – Svetlana Kuznețova 3-6, 6-1, 6-1, din ”sferturile” turneului de la Montreal, așa că de la interviu a lipsit bunicul (”Papu”), care nu s-a putut dezlipi de televizor.

Citeşte mai departe pe Libertatea.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii