Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:59 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Johannis a câștigat procesul împotriva ANI

ro

25 Sep, 2013 18:07 833 Marime text

Primarul Sibiului este printre primii edili din țară ce obțin o sentință judecătorească în cazul incompatibilităților invocate de ANI, în legătură cu prezența aleșilor în adunările generale ale acționarilor unor societăți publice. Sentința este favorabilă lui Klaus Johannis.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis astăzi contestația lui Klaus Johannis, prin care acesta solicita anularea raportului în care Autoritatea Națională de Integritate constatat starea de incompatibilitate a primarului Sibiului. Procesul a avut loc pe fond, astfel încât decizia de la Alba Iulia nu este definitivă, iar ANI poate contesta sentința la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Johannis spune că Justiţia îi confirmă, prin această sentinţă, poziţia publică de până acum. ”Mă bucur de această hotărâre favorabilă a instanţei care vine să confirme ceea ce eu am susţinut de la bun început, şi anume că nu poate reprezenta un caz de incompatibilitate prezenţa primarului – reprezentantul comunităţii respective – în adunarea generală a acţionarilor a unei societăţi care oferă servicii de utilitate publică în întreaga regiune şi care se află integral în mână publică, mai ales că nu am obţinut şi nu obţin venituri de pe urma acestui mandat”, a declarat Johannis.

Divergența

ANI a anunțat în primăvara acestui an că îl consideră pe primarul Sibiului în stare de incompatibilitate, fiind membru al AGA societății Piețe Sibiu SA și în adunarea generală a acționarilor SC Apă – Canal SA, operatorul regional pentru serviciile de apă și canal. Johannis a contestat raportul ANI arătând că, în niciun moment nu a fost membru AGA al Piețe Sibiu SA și că nu încalcă legea nici în cazul SC Apă Canal SA. Legea invocată de ani susține că primarii nu au voie să facă parte din adunările generale ale acționarilor unor societăți de interes local, or Apă Canal SA este operator regional, acoperind localități din județele Sibiu și Brașov, a declarat primarul, care s-a prezentat în instanță singur,fără asistența vreunui avocat.


EVZ.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii