De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:56 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Istoria românilor 140 de ani de la debutul literar al lui Ion Creangă. Povestea primei povești a marelui scriitor

ro

02 Oct, 2015 14:46 744 Marime text
În anul 1874 Ion Creangă redevine institutor la Iași. Cu înaintarea în vârstă, se îngrășase destul de mult, trăsăturile i se împliniseră, fața îi era congestionată, deși își păstrase aerul surâzător și amabil. Îmbrăcat în haine prost croite, prea largi pentru talia lui, pe cap cu pălărie mare de fetru trasă pe ceafă, iarna cu un palton larg de noaten, cu căciula brumărie și ciubotele cu tureci lungi ai țăranilor modoveni, institutorul străbătea cu pas greoi, sprijinindu-se pe un băț mare, noduros, cartierele pline de noroi ce despărțeau domiciliul său de școlala din Păcurari.

Pe o străduță a unei mahalale modeste, la numărul 4 din strada Țicăul de Sus, în fundul unei grădini în care creșteau câteva tufe de rozmarin, busuioc și unde curgea un izvor din care obișnuia să ofere apă vizitatorilor, locuia, din 1871, într-o căsuță țărănească, ”bojdeuca”, cum îi spunea el: două odăi de mărime mijlocie, una podită, cealaltă cu lut pe jos, despărțite printr-un culoar. În ciuda contactelor cu seminarul și cu școala normală, Creangă păstrase, în linii mari, exteriorul și modul de viață al țăranilor din satul natal. Păstrase de asemenea și mentalitatea lor. Față de cel umil, a avut toată viața cea mai mare simpatie. În populata mahala a Țicăului, unde silueta lui devine curând familiară, își saluta amabil toți vecinii, chiar și pe cei mai modești. Zăbovea cu plăcere la discuții cu micii negustori, cu țăranii care veneau de la piață, cu copiii. Cordial și serviabil, își dădea concursul la tot felul de acțiuni filantropice și de multe ori sprijinea lumea necăjită. În acest pitoresc decor avea să se producă unul dintre cele mai frumoase evenimente din istoria literarturii române.

Tot în 1874, Mihai Eminescu se întoarce din Germania, unde-și făcuse studiile de filosofie. Neaducând diploma de doctor pe care Titu Maiorescu îl îndemnase să o obțină, n-a putut fi numit profesor la Universitatea din Iași. La 1 septembrie devine director al Bibliotecii Universitare, iar la 1 iulie 1875 este numit revizor școlar, deci șeful lui Ion Creangă. La 10 august 1875, la doar câteva săptămâni după numire, Eminescu înaintează ministerului un raport despre cercurile pedagogice, la care invitase institutorii județului, unde el enumera conferințele ținute de diverși învățători și cita în special pe: ”dl. V. Creangă”, (la început nu i-a reținut bine numele) institutor la școala de băieți nr. 2 din Păcurari, despre metoda de a preda copiilor scrisul și cititul. Ascultându-l la consfătuirile din august, dar și ulterior, Eminescu trebuie să fi văzut în Creangă ”întruchiparea însușirilor poporului nealterat de civilizația artificială a orașului”. Poetul a fost definitiv cucerit de neașteptata asociere a cuvintelor, de spontaneitatea zicerilor, de exuberanța și extraordinara jovialitate a revărsării verbale. Eminescu a sesizat că desoeri Creangă obținea surprinzătoare efecte ironice din folosirea stilului fostei sale profesii clericale la situații și personaje puțin potrivite cu limbajul evlavios. Când s-a întâlnit cu Eminescu, Ion Creangă era în pragul unei noi expansiuni a eului, emana un dezvoltat simț al individualității: observa, gândea și acționa în concordanță cu orientarea generală, către exprimarea creatoare. La amiaza vieții, personalitatea lui Creangă reprezenta rezultatul latent al devenirii sale lăuntrice: singur ajunsese în pragul marii creații artistice.

Întâlnirea dintre cei doi a creat legenda a cărui punct de plecare se află într-o relatare a lui George Panu, memorialistul „Junimii”. Eminescu i-a elogiat într-un rând pe Ioan Slavici și Marin Pompiliu pentru poveștile publicate în ”Convorbiri literare”. Creangă a spus atunci:
”- Și eu știu povești și pot să te asigur că le pot scrie într-o limbă moldovenească întocmai așa cum o vorbesc țăranii din județul Neamț, din satul meu Humulești. Eminescu îl îndeamnă să scrie vreuna și Creangă își așternu pe hârtie povestea Soacra cu trei nurori”.

Eminescu ia hotărârea să-l introducă pe badea Ion în cercul literar al Junimii. Seara de septembrie 1875 în care Ion Creangă a citit la salonul literar ”Soacra cu trei nurori” a rămas în memoria junimiștilor ca un eveniment de excepție: ”a fost un adevărat entuziasm la citirea acelei povești. Ni se releva un stil și o limbă pe care nu o mai auzisem”, va scrie George Panu. ”Cum începea să citească, toți eram captivați de farmecul povestirilor sale, așa încât o seară în care citea Creangă era o adevărată serbare pentru noi”, adăuga Iacob Negruzzi. Tot cel din urmă ne mărturisește faptul că badea Ion i s-a părut o ”fericită achiziție pentru societatea noastră… Când râdea Creangă cu hohot puternic, plin, sonor din toată inima, se cutremurau pereții! Singur râsul lui înveselea societatea fără alte comentarii și când aducea în Junimea câte o poveste sau o novelă și mai târziu câte un capitol din Amintirile sale, cu câtă plăcere și haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui talent necioplit”.

Cu relativă constanță, Creangă publică în Convorbiri literare „Soacra cu trei nurori” la 1 octombrie 1875, ”Capra cu trei iezi” la 1 decembrie, ”Punguța cu doi bani” pe 1 ianuarie 1876, ”Dănilă Prepeleac” pe 1 martie și ”Povestea porcului” pe 1 iunie. Faptul că Eminescu l-a determinat decisiv pe Creangă să se apuce de scris a fost pus de istoricii literari sub întrebării. Că l-a ajutat să intre în cercurile intelectuale este evident, că l-a îndemnat să își pună în valoare talentul, nu este de discutat. Toate evocările contemporanilor vorbesc despre migala cu care Ion Creangă își scria și difinitiva textele. Timpul scurt ce trece de la 1 octombrie până la 1 iunie este puțin probabil să fi fost suficient pentru conceperea, redactarea și corectarea poveștilor. După începerea anului școlar Creangă preda în medie 30 de ore pe săptămână. La asta se adaugă drumul dus-întors, ambele drumuri luându-i zilnic o oră și jumătate. Din cele cinci povestiri de la început s-a păstrat doar manuscrisul povestirii ”Capra cu trei iezi”. Era redactat pe ”patru foi mari scrise pe amândouă fețele și cu numeroase corecturi” făcute de autor ”parte cu cerneală neagră, parte cu creionul, parte cu cerneală albastră” ceea ce dovedește trei atente reveniri asupra textului. Manuscrisul ”reprezintă o redactare anterioară anului 1875 cu pasaje eliminate la publicarea în ”Convorbiri literare”. De altfel se spune că înainte de a ”deveni scriitor” povestea școlarilor săi ”Capra cu trei iezi”. În plus, pe 21 octombrie 1875 Titu Maiorescu îi propune lui Ion Creangă redactarea unei noi metodici „o călăuză pentru învățători” de două sau două coli și jumătate, deci aproximativ 50 de pagini, în care să expună principiile pedagogice al abecedarului său ”Metodică nouă”. Ministrul Maiorescu vizitase de mai multe ori școlile primare și descoperise că învățătorii nu înțelegeau aplicarea manualului. Ion Creangă, asociindu-se cu Gh. Ienăchescu, începe redactarea metodicii intitulate ”Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” pe care o încheie la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie 1876.

În ciuda unei anumite incertitudini asupra modului în care a debutat, fericitul eveniment s-a produs sub cele mai frumoase auspicii. Atunci când Eminescu i-a propus să-și prezinte ”Soacra cu trei nurori” la „Junimea”, Creangă i-a cerut o opinie, sugerând ”să fie citit și corijat”, acolo unde privirea pătrunzătoare a prietenului credea de cuviință. Poetul refuză însă cu delicatețe:

„Lasă, Creangă, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni”.

Sursa text + poze: www.istorie-pe-scurt.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii