Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu violonistul Erzhan Kulibaev, prezent la Festivalului „George Enescu”

ro

15 Sep, 2017 14:41 1893 Marime text
Violonistul kazah Erzhan Kulibaev a obținut premiul al treilea în cadrul Concursului Internațional George Enescu, după concertul final în care a interpretat Ceaikovski - Concerto op. 35 în Re Major pe scena Ateneului Român. 
 
Erzhan Kulibaev are 30 de ani, acesta finalizându-și  studiile la Madrid și Salzburg, susținând concerte și recitaluri ca solist al Filarmonicii de Cameră Poloneze, Orchestrei Filarmonice Poznan, interpretând pe scena Teatrului Mariinski sub bagheta lui Valeri Gergiev sau pe scena Carnegie Hall. Este laureat al Concursului Internațional Paul Hindemith (premiul I) și al Concursului Henryk Wieniawski (locul al 5-lea).
 
Violonistul va concert pe data de 17 septembrie, la Bucureşti, la Sala Radio şi pe 18 septembrie, Sibiu, Sala Thalia.
 
Interviu:

 
  • Cum vă simțiți să cântați în cadrul Festivalului „George Enescu”, în sălile de concerte din București și Sibiu, după ce ați câștigat premiul 3 în cadrul Concursului de anul trecut la secțiunea vioară? La ce vă gândiți înainte de a păși pe scenă în cadrul unui concurs, sau al unui concert? 
Erzhan Kulibaev: Sunt foarte entuziasmat să concertez din nou în România. Este unul dintre festivalurile importante de muzica clasica.
Ca om, desigur că am emoții înainte de a urca pe scenă, indiferent dacă e vorba de un concurs sau de un concert. Încerc să-mi controlez emoțiile și să mă concentrez pe muzică.
 
 
  • Spuneți-ne câte ceva despre programul celor două spectacole din București de la Sala Radio și din Sibiu de la Sala Thalia. 
EK: În București vom avea un dublu concert de vioară și violă compus de Thierry Huillet. Este o compoziție interesantă, dedicată lui D. Shostakovich. În Sibiu avem în program un recital foarte extins – de aproape două ore de muzică. Va fi un repertoriu aproape integral de vioară.  
 
 
  • Ce planuri aveți pe viitor în carieră? 
EK: Din cauză că sunt mai superstițios, nu vorbesc niciodată despre planurile mele de viitor. În schimb, vă pot spune despre planurile mele trecute. Pentru anul acesta am avut planificat un lung turneu de concerte în Argentina. Am planificat să susțin un concert în faimosul „Teatro Colon” din Buenos - Aires, să predau mai multe cursuri la nivel de maestru și să vizitez orașe noi. Am îndeplinit acest plan!
 
  • Care este compoziția dumneavoastră preferată semnată de George Enescu? Ați mai cântat Enescu după concursul din 2016? 
EK: Compozițiile mele preferate sunt Sonata nr. 2 pentru vioară și “Impressions d'enfance”. Le-am în Argentina, unde s-au bucurat de un imens succes.
 
  • Câteva gânduri către publicul din România. 
EK: L-aș cita pe Johann Joachim Quantz:
"Oricine vrea să judece, să o facă fără prejudecată, fără înflăcărare, dar cu multă corectitudine. Fiți cugetați și nu vă grăbiți. Uitați-vă la esența lucrurilor și nu vă lăsați înșelați de întrebări secundare, cum ar fi, care este naționalitatea muzicianului, dacă a fost prin țări străine, dacă este student al unui renumit maestru, dacă este în slujba vreunui nobil sau a nimănui, dacă are vreun titlu în muzică, dacă este prieten sau inamic, dacă este tânăr sau bătrân, și asa mai departe.

Nu veți insulta simțul dreptății dacă discutând despre o compoziție sau despre un muzician ați spune: „Nu îmi place”, în loc de a spune „Nu e bun”. Fiecare are dreptul la o primă afirmație, pentru că dragostea nu poate fi forțată. Lăsați-o pe cea de-a doua în seama adevăraților cunoscători, iar ei în mod sigur trebuie să o justifice.”         

 

KMG International continuă să fie partenerul principal al Festivalului International George Enescu, care se desfășoară în perioada 2-24 septembrie la București. Parteneriatul semnat în 2010 cu organizatorii Festivalului și Concursului este un angajament de a cataliza valori sociale importante și de a reprezenta România cu impact și consistență, atât la nivel național, cât și internațional, dar și de a sprijini din punct de vedere financiar tinerele talente pe parcursul dezvoltării lor artistice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii