Inspectorii vamali din Constanţa au confiscat mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute de peste 50.000 euro
Inspectorii vamali din Constanţa au confiscat mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute de peste 50.000 euro
03 Mar, 2016 10:06
ZIUA de Constanta
1673
Marime text
Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au reţinut saboţi copii, respectiv maşinuţe cu acumulator pentru copii, mărfuri susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale mărcilor Crocs, respectiv Range Rover, cu o valoare de piaţă a bunurilor originale de aproximativ 50.600 euro, precum şi 5.000 bucăţi adaptoare plastic pentru furtun, identificate în plus faţă de mărfurile declarate, în valoare de aproximativ 1.111 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, iar în cazul mărfurilor nedeclarate, reprezentanţii autorităţii vamale au sancţionat contravenţional societatea importatoare cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar mărfurile au fost confiscate.
Sursa foto: curentul.md
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii