Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă puţin până la un scrutin istoric. Trump înclină pentru ieșirea Marii Britanii din UE

ro

22 Jun, 2016 19:27 1547 Marime text
Aproximativ 46,5 milioane de britanici cu drept de vot sunt chemați joi la urne în cadrul unui referendum privind rămânerea sau ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
 
Voturile vor fi numărate imediat după închiderea secțiilor de votare. Fiecare din cele 382 de centre locale de numărare va contabiliza numărul de buletine de vot și va anunța cifrele privind participarea locală din fiecare zonă.
 
Candidatul republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, a precizat că nu cunoaște prea bine problema referendumului britanic, însă „înclină spre aceea ca ei (britanicii) să plece și să se întoarcă acolo unde se aflau, pentru că aceasta este ceea ce eu gândesc. Însă, acestea fiind spuse, aș vrea ca oamenii să facă ce au chef să facă. Dar, pentru că am fost întrebat, am răspuns că aș vota probabil pentru ieșire" (a Marii Britanii din UE), a spus candidatul republican.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii