Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul portar al echipei naționale de fotbal, Bogdan Stelea a fost internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în week-end

ro

01 Aug, 2017 17:43 2855 Marime text
Fostul portar al echipei naționale de fotbal a României, Bogdan Stelea a ajuns vineri, 28 iulie 2017, în Unitatea de Primiri a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a acuzat probleme medicale. 

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pacientul a fost internat sub supraveghere medicală de specialitate, iar în cursul zilei de sâmbătă, 29 iulie 2017 a fost externat. 

Bogdan Stelea a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care vrea să își liniștească fanii. 

”S-a scris despre o problema de sanatate pe care am avut-o zilele trecute, in urma careia am ajuns la spital. Nu s-a intamplat nimic grav, a fost vorba doar de o cadere de calciu. Medicii m-au pus rapid pe picioare cu o vitaminizare si le multumesc pe aceasta cale. Va salut pe toti.” - a transmis Bogdan Stelea. 

Sursa foto: Facebook/Bogdan Stelea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii