Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Gheorghe (PMP), despre evaluarea naţională „Viitorul României se află acum în şcoala românească”

ro

06 Mar, 2014 11:19 2085 Marime text

Situaţia învăţământului din România este şi în atenţia politicienilor constănţeni, după anunţarea rezultatelor slabe obţinute la simularea evaluării naţionale.

Deputatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Florin Gheorghe,  consideră că USL-ul este de vină pentru dezastrul din educaţie.

Conform declaraţiilor sale, ultimii doi ani în care USL a guvernat au reprezentat o perioadă foarte păguboasă pentru reforma din educaţie. „Mi-a fost greu să cred că la simularea evaluării naţionale 7 din 10 elevi nu au reuşit să treacă această probă! Este uimitor cum, după doi ani de când este la guvernare, Guvernul Ponta nu a făcut decât să arate dezinteres şi dispreţ pentru elevi şi cadrele didactice, pentru creşterea performanţelor actului educativ”, se arată indignat deputatul de Constanţa, Florin Gheorghe, într-un comunicat recent.

Deputatul îl atacă dur pe primul ministru: „Pe Victor Ponta îl putem înţelege de ce nu se preocupă de educaţie. Are problemele lui personale, legate de modul în care a obţinut diplomele. Nici că s-ar pune problema să-şi dea cu părerea pe marginea sistemului de educaţie. Oricât s-ar strădui  Ponta să mintă că viitorul ţării este asigurat, îl avertizez că viitorul României se află acum în şcoala românească!”, a conchis deputatul constănţean, Florin Gheorghe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii