De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:41 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După ce i-a respins grațierea, Ridzi i-a transmis lui Iohannis ca are piatră în loc de inimă

ro

06 Dec, 2015 17:11 550 Marime text
 
Fostul ministru al Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv la 5 ani de închisoare. Pentru că este bolnavă, soţul ei i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis în care a cerut ca nevasta sa să fie graţiată. Preşedintele a spus însă "NU".
 
Monica Ridzi a transmis o scrisoare după ce Iohannis i-a refuzat grațierea în care spune că şeful statului are "o piatră în loc de inimă". Ea arată că a crezut că președintele României va renunța la "haina de gheață" și a făcut apel la cei doi copii ai săi.

Monica Ridzi consideră că Iohannis este lipsit de omenie: "Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae. Copiii se bucură de cadourile primite şi împărtăşesc bucuria lor cu părinţii. Nu toţi, din păcate. Copiii mei sunt trişti. Cum sunt, de altfel, de 10 luni de când nu mai sunt lângă ei. Sunt prea mici să înţeleagă de ce mama lor nu mai vine acasă, iar această situaţie îi afectează profund. Fetiţa de-abia a împlinit 2 ani, iar băieţelul are 5 ani. De când a început să vorbească, fetiţa îmi spune mereu: “Mami, te rog, vino acasă, vino la mine! De ce nu vii?”, iar băieţelul, care ştie că sunt la spital, deşi nu înţelege de ce sunt poliţişti care mă păzesc, mă întreabă săptămânal, când vine în vizită la mine, dacă mă fac bine până la Crăciun…Ochii mi se umezesc de fiecare dată şi "un nod în gât“ mă împiedică uneori să îi răspund. Întotdeauna am fost acasă de Crăciun…I-am spus odată că depinde de domnul doctor, dacă mă vindec mai repede sau nu şi Andrei mi-a răspuns, cu naivitate, că vrea să îl roage şi el pe domnul doctor să facă ceva, să mă fac bine mai repede ca să pot merge acasă la ei…Ce este în sufletul meu numai Dumnezeu ştie…".
 
Ea spune că a trăit cu speranţa că în România mai există o urmă de omenie, dar că aceasta a murit în urmă cu două zile, când a aflat, de la televizor, că cererea de graţiere făcută în urmă cu 7 luni a fost respinsă de către preşedinte.
 
"Vestea m-a lovit ca un trăsnet. Am fost din nou naivă să cred că mai există omenie, că singurul "doctor” care mă putea "trata” pentru a putea ajunge mai repede lângă îngeraşii mei va renunţa la haina de gheaţă. Am fost naivă să cred că un om care nu are copii nu are o piatră în loc de inimă. Nu i-am crezut pe cei care mi-au spus că un om care nu are copii nu înţelege drama din sufletul unei mame, din sufletul unor părinţi disperaţi, drama din sufletul unor copii foarte mici şi nevinovaţi. Am fost naivă să cred că graţierea va fi analizată cu atenţie şi aspectele umanitare vor conta în luarea unei decizii favorabile", afirmă Ridzi.
 
Ea adaugă că graţierea sa individuală nu ar fi însemnat că preşedintele o considera nevinovată, ci că doar "ar fi dat dovadă de omenie, de înţelegere faţă de situaţia dramatică" în care se află, şi ea şi copiii săi şi, totodată, nu ar fi însemnat nici ştergerea cazierului, nici a pedepselor complementare, nici a prejudiciului (acoperit prin sechestrul asigurator pus pe bunurile pe care le deţine împreună cu familia).

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

În 28 mai, soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi, anunţa că a depus o cerere de graţiere în numele soţiei sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului. Monica Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat în vârstă de cinci ani, potrivit Romania TV.

În susţinerea cererii de graţiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care şi o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunităţii scăzute, orice infecţie pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii