De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:03 16 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Constanţa „loveşte“ din nou - UPDATE Afaceristul Constantin Dima, reţinut. Trei angajaţi ai CJC, sub control judiciar

ro

27 Nov, 2015 14:07 1935 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 26.11.2015, ora 14:15, până la data de 27.11.2015, ora 14:15, a inculpatului

DIMA CONSTANTIN, administrator al unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată,
- obținere ilegală de fonduri, în formă continuată,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălare a banilor.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 26 noiembrie 2015, față de inculpații:

RIPICIUC DORIN RĂZVAN, DUMITRESCU DANIELA ELENA şi STOIAN AURICA, membri ai Comisiei de Evaluare a Ofertelor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :

În perioada 18.05.2015 – 10.09.2015, în contextul unui proiect privind restaurarea sitului arheologic Capidava, inculpatul Dima Constantin, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a falsificat mai multe documente în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa.
Acest lucru a fost posibil şi din cauza contribuţiei pe care au avut-o ceilalţi inculpaţi, în calitate de membri ai Comisiei de Evaluare a Ofertelor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, care, cu ocazia organizării licitaţiei în scopul atribuirii proiectului menţionat, au îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin respingerea ofertei depusă o firmă, ca fiind neconformă şi inacceptabilă şi ulterior, atribuirea contractului respectiv, societăţii administrate de inculpatul Dima Constantin, deşi preţul propus de această societate era cel mai mare.

Prin această conduită, inculpaţii au vătămat drepturile și interesele legitime ale firmei a cărei ofertă a fost respinsă, favorizând societatea administrată de inculpatul Dima Constantin, care a obținut foloase necuvenite.

În perioada iulie – octombrie 2015, inculpatul Dima Constantin, împreună cu alte persoane, oameni de afaceri, au constituit un grup infracțional având ca scop comiterea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Concret, aceştia au înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le controlau cheltuieli nereale reprezentând sume facturate pentru operațiuni comerciale în fapt inexistente. Astfel, au diminuat baza impozabilă, prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 3.659.373,44 lei (taxa pe valoarea adăugată în sumă de 2.195.624,06 lei şi impozit pe profit în sumă de 1.463.749,38 lei).

În aceeaşi perioadă, sumele de bani primite în modalitatea amintită mai sus, sub formă de fonduri europene şi de la bugetul local, au fost transferate în scopul disimulării originii lor ilicite.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 

UPDATE 4, 15.35.


Dacă DORIN RĂZVAN RIPICIUC şi DANIELA ELENA DUMITRESCU  sunt funcţionari publici în cadrul CJC, primul fiind inspector ăn cadrul Direcţiei Urbansim şi Lucrări Publice, iar cea de-a doua - consilier ăn cadrul serviciul Achiziţii, ăn ceea ce o priveşte pe   AURICA STOIAN, aceasta este un consultant financiar, colaborator al Consiliului Județean Constanța, care a făcut parte din comisia de licitaţie şi ăn cazul achiziţionarăă elicopterlului Smurd care s-a părbuşit anul trecut în Siutghilor.

Inculpatul DIMA CONSTANTIN urmează a fi prezentat, la data de 27 noiembrie 2015, Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Referitor la inculpații RIPICIUC DORIN RĂZVAN, DUMITRESCU DANIELA ELENA şi STOIAN AURICA, față de care s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, în conținutul măsurii, între obligațiile impuse figurează și aceea de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta, respectiv aceea de membru în comisiile constituite în legătură cu atribuirea contractelor de achiziţie publică.

UPDATE 3, 15.33 - Minuta Tribunalului Constanţa


„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de DNA Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Dima Constantin, pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie“. 

UPDATE 2, 14.58

Constantin Dima a fost arestat preventiv. Mandatul a fost emis de judecătoarea Marinela Mitan, din Tribunalul Constanţa şi poate fi atacat la Curtea de Apel Constanţa. În dosar mai este cercetat şi Toma Mihai. Potrivit unor surse judiciare, Toma Mihai este plecat din ţară, iar pe data de 3 decembrie se va decide libertatea acestuia. 

UPDATE1, 14.35

Mara Construct
este firma care se ocupă de lucrările aferente proiectului „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava, cod SMIS 31212“. Proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“, cod SMIS 31212, are o valoare totală de 74.236.948,56 de lei. Contribuţiile Consiliului Judeţean şi a statului, prin Guvernul Românei, nu sunt de neglijat. Ăn situaţia dată, Consiliul Judeţean riscă inclusiv să piardă finanţarea proiectului!

Astfel, valoarea totală eligibilă a proiectului este de 59.257.160 de lei, din care: valoare FEDR - 53.550.695,49 de lei, valoare buget de stat - 4.521.321,31 de lei. Contribuţia Consiliului Judeţean (vorbim de bani ai judeţului Constanţa) la cheltuielile eligibile este de 1.185.143,20 de lei, la care se adaugă cheltuieli neeligibile, în valoare de 14.979.788,56 de lei.

Pe 21 noiembrie 2014 SC Mara Construct şi adjudecat contractul de executare a lucrărilor în cadrul proiectului. „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“.  Firma cu sediul în localitatea Mihail Kogălniceanu o are ca unic asociat pe Maria Cătălina Lăpăduş, administrator fiind Constantin Dima. La finalul anului 2013, societatea declarase o cifră de afaceri de 3.866.553 de lei şi 17 salariaţi.
Constantin Dima, născut în ianuarie 1960 la Ploieşti, administratorul Mara Construct SRL mai este asociat şi administrator în AN-RA SRL şi în Pro Aqua Tehnologic SA, aflată în lichidare.

În ceea ce o priveşte pe asociata firmei Mara Construct, Maria Cristina Lăpdpuş, aceasta a avut- ca partener de afaceri în SC Rafting Company SRL chiar pe naşa sa, Codruţa Constantinescu (care s-a retras anul trecut din societate) – aceasta fiind firma pe care funcţionează Grădiniţa „Rainbow Kinder Campus“, o afacere dezvoltată într-un sediu pus la dispoziţie de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Judeţean (RAEDPP) Constanţa.

Mai trebuie menţionat că Maria Cătălina Lăpăduş este o tânără femeie de afaceri (născută în 1983), nimeni alta decât fiica Sandei Ciocoiu, de la Conpress Holding, şi fina de cununie a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii