Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:35 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Deputatul PNL Mihai Tararache „Impozitul specific pentru turismul de pe litoral trebuie introdus în noul Cod Fiscal”

ro

15 Jun, 2015 13:14 942 Marime text
 
Deputatul PNL de Constanţa Mihai Tararache consideră că impozitul forfetar pentru turismul de pe litoral reprezintă o măsură urgentă pentru agenții economici din turismul românesc șI că ar trebui introdus în noul cod fiscal.  

„Impozitul forfetar pentru turismul de pe litoral, pe care l-am propus insistent în ultimele luni reprezintă o măsură urgentă și necesară pentru agenții economici ce-și desfășoară activitatea în industria turismului românesc, înlocuind astfel impozitul pe profit pentru acest sector.
 
Forfetarul sau impozitul pe activități specifice, presupune ca agentul economic să plătească o taxă, calculată în funcție de anumiți coeficienți, urmând apoi să fie lăsat să-și desfășoare activitatea în liniște, fără controalele ANAF-ului, fără teama de a fi închis, fără teroarea la care a fost supus în ultima perioadă, fiind lăsat să se concentreze pe investiții si crearea de noi locuri de muncă.
 
Acest impozit este fără îndoială o măsură care va construi un parteneriat de tip win-win, ambele părți fiind câștigate prin introducerea taxei. Statul își va încasa impozitul fără suspiciunea că agentul economic evazionează bugetul de stat, în timp ce acesta din urmă își va desfășura activitatea în liniște, fără a mai apela la tertipuri sau încasări nefiscalizate, aceste «obiceiuri» urmând să devină istorie.
 
Noul impozit fiscal, care ar readuce  cu siguranță o stare de normalitate pentru turismul din România trebuie introdus în Codul Fiscal ce va intra în vigoare de la începutul anului 2016. Pentru ca acest lucru să se întâmple, le cer colegilor deputați de la Comisia de Buget Finanțesă ia în dezbatere amendamentul meu și al grupului parlamentar PNL, care prevede  introducerea impozitului forfetar pentru agenții economici din turism, să-l modifice, să-l îmbunătățească dacă este cazul, astfel încât  măsura să devină viabilă.
 
Totuși, în cazul în care colegii de la putere nu găsesc amendamentul meu ca fiind unul acceptabil, pot construi dânșii unul nou, în Comisia de Buget Finanțe. Important este ca acest impozit specific să devină realitate începând cu prima zi a anului 2016, pentru că turismul din România și operatorii care activează în acest domeniu, au mare nevoie de această măsură, o măsură prin care statul câștigă, operatorii câștigă și implicit România ar beneficia de normalitatea  care să o ajute să meargă pe un drum economic pozitiv“, a precizat Mihai Tararache într-un comunicat de presă remis ZIUA de Constanța. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii