De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:06 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Deputatul Ion Ochi, trimis în judecată

ro

23 Jun, 2015 13:35 570 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată,
 
sub control judiciar a inculpaților:
 
OCHI ION, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, în prezent deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
  -          abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
-          luare de mită,
 
COSTEA VIOREL, șef al Direcției de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov și BLAGA NICOLAE, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
 
ȘERBAN TODORICĂ CONSTANTIN, primar al localității Prejmer, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, 
NICA CRISTIAN DORIN,  director general SC Conforest SA, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor  de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, 
- dare de mită,
 
și în stare de libertate a inculpatului TĂUTU NECULAI, diriginte de șantier, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, în înțelegere cu inculpatul Nica Cristian Dorin, director general SC Conforest SA, i-a încredințat acestuia din urmă execuția unor lucrări de reparații ale unui drum județean, respectiv DJ 112D, km 7+218 – 11+300, situat între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.
Prin aceasta, s-a urmărit atât obținerea unor foloase materiale necuvenite, cât și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).
Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.
Lucrările executate necorespunzător nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea anterioară reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații.
Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
Mai mult, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.
Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea Viorel și Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov.
În același context, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
În cursul aceleiași luni, inculpatul Ochi Ion l-a determinat pe dirigintele de şantier, inculpatul Tăutu Neculai, să semneze documentaţia întocmită de SC Conforest SA, situații de lucrări şi centralizatorul aferent lunii respective, în care erau specificate sumele care au stat la baza emiterii facturii în valoare  de 2.507.444,30 lei, ce reprezenta peste 56% din valoarea totală a contractului, prezentată și decontată ulterior de CJ Brașov.
Pe parcursul anului 2012, în faţa refuzului iniţial de decontare al preşedintelui CJ Braşov, dar și pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, inculpatul Șerban Todorică Constantin, la solicitarea inculpatului Ochi Ion și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea Viorel, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen.
Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a acestora.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 430.238,83 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Brașov.
 
Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de 1.129.791,60 lei, sumă care reprezintă totodată un prejudiciu pentru CJ Brașov.
 
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Ochi Ion și Nica Cristian Dorin. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând acelorași doi inculpați.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație  și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Tino 25 Jun, 2015 03:20 Nu uitați că Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe din țară deci trebuie să avem și infrastructură adecvtă iar banii trebuie să vină de la guvern însă fără suport politic nu ajung în visteria județului deci o mînă spală pe cealaltă. Important că străzile pe care noi circulăm în fiecare zi nu ne strică mașinile deci pînă la urmă este totul în interesul nostru. Eu nu am mai fost pe la prejmer de acum 20 de ani dar nu acest lucru e important ci faptul ca este un lucru bine făcut cum zice sasul nostru. Vă doresc tot binele din lume și lăsați capra vecinului dragi mei români.