Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Demersuri pentru înființarea unui „parc stelar", acreditat internațional

ro

07 Dec, 2016 19:32 1046 Marime text
Asociația Vadon din Sfântu Gheorghe a început demersurile pentru crearea unui „parc stelar" acreditat internațional, unde turiștii vor putea observa corpurile cerești fără a fi deranjați de poluarea luminoasă, informează Agerpres.

Directorul executiv al asociației, Demeter Janos, a declarat că, în urma măsurătorilor efectuate cu ajutorul unor specialiști s-a stabilit că locul ideal în care ar putea fi amplasat acest parc este situl natural Munții Bodoc-Baraolt, care însumează aproape 60.000 de hectare.

'Este vorba de Situl Natura 2000, Munții Bodoc-Baraolt, un teritoriu destul de vast, în jur de 60.000 ha. Sigur, nu toată zona are acele calități foarte bune, dar noi am găsit vreo 8-10 locații unde condițiile de observare a cerului înstelat sunt chiar bune (...) Noutățile sunt că am terminat acele măsurători, lucrări de teren pe care inevitabil și obligatoriu trebuie să le facem când întocmim documentația care va fi depusă la Organizația Internațională a Cerului Înstelat. Acum urmează traducerea documentației și sper ca până cel târziu în martie anul viitor să putem să depunem documentația respectivă. Asta înseamnă că, dacă totul merge conform planului, până în vară, cel târziu în toamnă, să dobândim acest statut, dar rămâne de văzut ce calitate vom primi. Sunt trei ranguri: calitatea bronz, argint și aur și eu cred că avem posibilitatea de a dobândi o calificare de argint, ceea ce este un calificativ foarte bun, iar apoi să putem derula acele programe prin care dorim să atragem cât mai mulți turiști în zonă', a declarat Demeter Janos, conform Agerpres.

El a mai spus că asociația Vadon a primit un sprijin financiar în valoare de 400.000 de forinți din partea Fundației 'Bethlen Gabor' din Ungaria pentru achiziționarea unui cort multifuncțional de mari dimensiuni, care va oferi posibilitatea derulării activităților în aer liber în cadrul programului 'Parcul cerului înstelat'.

'Având acest cort putem să facem (...) diferite evenimente care vizează efectiv observarea cerului înstelat, în prezența unor specialiști în materie (...) Cerul înstelat variază în funcție de fiecare anotimp, sunt o mulțime de evenimente stelare, în fiecare zi se întâmplă ceva deasupra noastră, dar, pe lângă toate aceste informații oferite de către specialiști, oamenii învață toată cultura care se leagă de aceste observații de mii de ani asupra cerului înstelat, constelațiilor, învață astrofotografia, care este foarte la modă în acest moment (...) Sunt o mulțime de lucruri foarte interesante și este un proiect interesant atât pentru copii cât și pentru adulți, este un fel de ramură a turismului foarte la modă în vestul Europei', a mai spus Demeter Janos.

Potrivit acestuia, ideea parcurilor stelare a pornit din Statele Unite ale Americii, unde, din cauza poluării luminoase, cerul înstelat aproape a dispărut din viața locuitorilor marilor orașe.


Sursa foto: bzb.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii