Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:55 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Iohannis a semnat decretul de numire Daniel Horodniceanu, noul șef DIICOT

ro

19 May, 2015 14:39 617 Marime text
 
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe o perioadă de 3 ani, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale. Daniel Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi, a fost propus de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, pentru a ocupa funcţia rămasă vacantă la şefia DIICOT după arestarea Alinei Bica. Interviul susţinut de Daniel Horodniceanu în 4 mai, la CSM, a fost prilejul unor contre dure între membrii Consiliului Superior al Magistraturii. El a primit în cele din urmă aviz pozitiv din partea reprezentanţilor CSM. Daniel Horodniceanu, în vârstă de 41 de ani, a fost ales de Cazanciuc dintre şase procurori care au depus dosarul pentru şefia DIICOT. Horodniceanu are o vechime de 16 ani în funcţia de procuror, dintre care şase ani în funcţii de conducere, iar în prezent este procuror-şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT din 2012. În mandatele sale, DIICOT Iaşi (în perioadele 2006-2009 şi 2012-2015) s-a remarcat prin numărul foarte mare de arestări şi percheziţii care au dus la destructurarea unor reţele de contrabandă cu tutun la graniţa dintre România şi Republica Moldova. De asemenea, procurorul a fost formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului, precum şi formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii