Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:03 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cum se circulă la început de săptămână în ţară

ro

17 Oct, 2016 07:49 526 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere sau a vremii nefavorabile.

Aseară, a nins abundent în judeţul Covasna, în Pasul Oituz, pe DN11, iar în jurul orei 22:00, câteva autovehicule neechipate cu anvelope de iarnă au înaintat cu dificultate. Dar, s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant, iar acum nu mai sunt probleme.

În judeţul Vrancea, pe DN2(E85) Focşani – Bacău, la Tișița (kilometrul 200), s-a format o groapă în carosabil pe prima bandă, pe sensul de mers Bacău – Focșani (în apropierea sensului-giratoriu). Zona este semnalizată corespunzător, iar în cursul acestei zile se vor efectua lucrări de reparaţii.

În județul Galați, DN25 Galați – Tecuci a fost redeschis circulației rutiere, însă sunt impuse restricții de tonaj (7,5 tone) și de viteză (50 km/h). Amintim că, din cauza apei acumulate pe carosabil, drumul național menționat a fost închis pe tronsonul kilometric 31+200 – 68+197, între localitățile gălățene Șendreni și Hanu Conachi. S-a circulat pe o rută ocolitoare.

Amintim că DN67C-Transalpina a fost închis (din data de 8 octombrie) între Rânca şi Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34+500 - 59+800, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (zăpadă şi vânt puternic).

DN7C-Transfăgărăşan a fost deszăpezit pe întreg tronsonul. Dar, pentru a circula pe acest drum, sunt necesare anvelope de iarnă.

În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (kilometrii 85+534-86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1Săcele – Braşov.

În județul Argeș, până în data de 15 noiembrie 2016, pe DN7 Piteşti - Râmnicu-Vâlcea, între kilometrii 128 şi 134, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie.

În judeţul Sibiu, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, pe DN7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în zona Turnu Spart (între localităţile Boiţa şi Lazaret), din cauza unor lucrări care se execută la podul peste pârâul Meghiş. În acest punct apar frecvent probleme de fluență a circulației auto.

Tot pe Valea Oltului, pe DN7, în judeţul Vâlcea, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei - Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

În judeţul Constanţa, în perioada 12 septembrie 2016 - 30 noiembrie 2016, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (pe DN39, km 8+988) este închisă total, pentru toate categoriile de vehicule,în vederea execuției și finalizării lucrărilor de reabilitare a acestuia.

Rutele ocolitoare recomandate sunt:

- către Mangalia: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Mangalia;

-  către Negru Vodă: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Agigea - DN38 Agigea - Negru Vodă (detalii pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România).

Având în vedere informarea meteorologică referitoare la ninsoare în unele zone montane și la intensificări ale vântului, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă până astăzi la ora 9:00, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers, între autovehicule, şi să folosească luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei. În cazul în care se depune strat de zăpadă pe partea carosabilă, reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii