Centrul INFOTRAFIC Trafic restricționat pe Transalpina, între Novaci și Rânca, pentru o competiție auto
Centrul INFOTRAFIC: Trafic restricționat pe Transalpina, între Novaci și Rânca, pentru o competiție auto
21 Sep, 2025 08:20
ZIUA de Constanta
194
Marime text



Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier.
Se circulă în condiții de ceață, cu vizibilitate scăzută la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Covasna, Harghita, Ialomița, Maramureș și Sălaj.
Pentru desfășurarea competiției de automobilism sportiv Cupa Novaci - etapă a Campionatului Regional de Viteză în Coastă, astăzi, între orele 08:00 – 13:30 și 14:30 - 19:00, circulația rutieră va fi oprită pe DN 67C Transalpina, între localitățile Novaci și Rânca, județul Gorj, între kilometrii 16 și 21.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să se informeze despre condițiile meteorologice și de trafic de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă, să respecte indicațiile polițiștilor, să evite manevrele riscante și să se asigure bine înainte de a schimba direcția, semnalizând intenția și acordând prioritate celor în drept!
Citește și:
Accident pe calea ferată în județul Călărași! O persoană, grav rănită! Traficul feroviar, oprit
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii