De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:08 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Victor Ponta, la 43 de ani „Cred în Dumnezeu. Nu am făcut niciodată ceva ilegal”

ro

20 Sep, 2015 23:33 587 Marime text
Victor Ponta a împlinit, astăzi, vârsta de 43 de ani. Premierul a scris un mesaj în care spune că nu a „făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie”.

În mesajul transmis în această seară pe reţeaua de socializare, Victor Ponta mărturiseşte că şi îşi iubeşte familia mai mult decat pe el însuşi. „Mulţumesc tuturor celor care azi mi-au transmis un gând bun (familie, prieteni, colegi sau necunoscuţi, precum cei doi tineri care m-au văzut în maşină la semafor şi au lăsat geamul jos doar să-mi ureze «La mulţi ani!»). În 43 de ani am trecut deja prin foarte multe, bune şi rele, cred în Dumnezeu, îmi iubesc familia mai mult decât pe mine însumi, îmi ajut prietenii şi respect oamenii. Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie, am învăţat din greşeli şi am cerut iertare când am greşit.

Chiar şi azi, în timpuri cum nu am mai trăit, cred că prostia, ticăloşia şi ura atât de prezente din păcate în viaţa noastră, nu pot să ne schimbe fundamental ca oameni!", a scris Victor Ponta pe Facebook.


Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii