Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corpul de control la BCCO Constanţa Comisarul-şef Aurelian Pavel, în cercetare prealabilă

ro

19 Jul, 2013 16:27 2131 Marime text
În urma verificărilor efectuate de către Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne privind apariția în mass-media a unui înscris referitor la o serie de ofițeri de poliție, s-au constatat următoarele:

Lista prezentată în mass-media este o însemnare din luna decembrie a anului 2009 aparținând comisarului șef Aurelian Pavel, șeful structurii de combatere a crimei organizate din cadrul IPJ Constanța.

Având în vedere perioada de timp care a trecut de la momentul realizării acelui înscris, echipa de control nu a putut stabili cu certitudine dacă respectivele produse au fost trimise și primite de către ofițerii nominalizați.

În acest context, controlul intern nu poate reține în sarcina vreunuia dintre cei menționați în înscrisul respectiv comiterea unor fapte de corupție.

În cadrul verificării administrative interne au fost cercetate înscrisuri, audiate, atât persoanele vizate, cât și cele presupus a avea cunoștință de situația respectivă. Menționăm că verificarea administrativă internă nu are la dispoziție nici instrumentele și nici posibilitatea administrării altor mijloace de probă specifice unei cercetări judiciare.

Pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar putea plana asupra probității morale a ofițerilor menționați în acel înscris, propunerea Corpului de control al ministrului a fost aceea de a trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportul cu rezultatele acestei verificări, în vederea continuării cercetărilor.

În ceea ce privesc celelalte aspecte ale activității Brigăzii de combatere a crimei organizate Constanța, pe parcursul controlului, s-au identificat mai multe abateri care impun începerea cercetării prealabile disciplinare față de trei persoane, printre ei fiind şi comisarul șef Aurelian Pavel, șeful B.C.C.O. Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii