Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:35 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine sunt tinerii decedați în cumplitul accident rutier de astăzi din Medgidia și unde lucrau

ro

28 Sep, 2017 20:37 22547 Marime text
Cumplitul accident rutier petrecut în această după-amiază, pe DN 22C, între Medgidia și Cuza Vodă a șocat martorii prezenți la fața locului. În mașina implicată în eveniment, în care se aflau patru bărbați, și-au pierdut viața trei dintre aceștia iar al patrulea, a fost transportat în comă, cu elicopterul, la Spitalul Județean Constanța.

Persoanele aflate în autocar, au fost transportate de urgență la Spitalul Municipal din Medgidia, respectiv la Spitalul Județean din Constanța. Potrivit martorilor, autoturismul care venea dinspre Medgidia, ar fi tăiat calea autocarului care venea de pe sens opus. Autocarul făcea curse regulate între Constanța și Medgidia, aparținând firmei Servcom.

Potrivit Curierul Local, printre persoanele care se aflau în autoturismul marca SAAB, cu volan pe dreapta, și care au decedat în urma impactului, se afla și un angajat al Penitenciarului Poarta Albă, Felix Florian Manole, în vârstă de 38 de ani, din Medgidia. La volanul mașinii, martorii spun că s-ar fi aflat Valentin Cioară, în vârstă de 29 de ani, tot din Medgidia.

Al treilea pasager, Trăinel Neculache, în vârstă de 48 de ani a murit de asemenea în urma impactului. Supraviețuitorul care se află în coma la spital, este un jandarm. Numele lui este Ion Dospinescu, din localitatea Castelu, care lucra în cadrul Detașamentului 7 de Jandarmi Medgidia, asigurând paza la sediul Judecătoriei Medgidia.

Citește și: Vești noi privind starea victimelor din accidentul de astăzi de la Medgidia

Supraviețuitorii accidentului de pe DN22C Medgidia-Cuza Vodă au nevoie de sânge. Unde poți dona!

Ce spun reprezentanții firmei care dețin autobuzul implicat în teribilul accident de la Medgidia

UPDATE. Planul roșu de intervenție activat. Accident rutier grav între Medgidia și Cuza Vodă. Sunt mai multe victime încarcerate. Un autobuz de călători implicat (galerie foto+video)

Ti-a placut articolul?

Comentarii