Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:09 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce trebuie să ştie microbiştii care vor merge la meciul de Liga 1 FC Viitorul - Steaua

ro

11 Dec, 2015 11:48 658 Marime text
Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal de Liga 1 dintre FC Viitorul  şi Steaua Bucureşti. Partida se dispută luni, 14 decembrie a.c., începând cu ora 20.30, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, li se solicită să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;

- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
- Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive;

- Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

- Posesorii de abonament tip card vor avea acces în tribunele stadionului prin porţile de intrare special amenajate (nu prin turnichete).
 
 Sursa foto: Academia Hagi
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii