Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:20 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce modificări legislative are în vedere Ministrul Justiţiei referitoare la magistraţi

ro

23 Aug, 2017 12:30 459 Marime text
Președintele României nu va mai avea un rol în procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a Procurorului General al României. Această propunere face parte din modificarea legilor justiției pe care ministrul Tudorel Toader l-a prezentat astăzi în fața presei.

Potrivit Evz.ro, proiectul se referă la modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.     

"Vreau să fac următoare precizare. Vorbim în acest proiect de lege, despre legile justitiţiei. Legea 303, 304, 317, toate din 2004. Nu vorbim azi despre graţiere, nici despre amnistie, nici despre abuzul sau neglijenţa în serviciu. Coincidenţă sau nu, azi se împlinesc 6 luni de zile de când sunt ministru al justiţiei. Nu mi-am propus să fac un bilanţ al acţiunilor pe care le-am făcut de când sunt ministru.”, a declarat ministrul Tudorel Toader.


Potrivit aceleași surse, o primă categorie de propuneri se referă la majorarea vechimii necesare pentru promovare. Se propune majorarea vechimii necesare pentru promovare la 7 ani de activitate efectivă de judecător, pentru a promova la Tribunal.
 
Printre propuneri se mai numără şi:

-7 ani vechime pentru a promova la Parchetul de pe lângă Tribunal.
-8 ani pentru a promova în funcţia de procuror la DIICOT sau la DNA, perioadă la care se adaugă şi celelalte condiţii de a participa la o comisie.
-10 ani vechime ca judecător pentru a promova la Curtea de Apel.
-10 ani vechime efectivă ca procuror pentru a promova la Curtea de Apel.
-15 ani vechime efectivă în funcţia de procuror, pentru a promova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
-18 ani ca judecător pentru a promova ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Sursă foto: Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii