Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:20 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Căutaţi de autorităţile italiene pentru trafic de persoane, prinşi la Medgidia şi Ovidiu

ro

30 Apr, 2015 13:45 1256 Marime text
 
Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din Medgidia şi Ovidiu i-au depistat, ieri, pe  pe Ibram Jane de 26 ani şi Memet Bahar de 42  ani, ambii din Medgidia şi pe M. Marin, de 46 ani din Oraş Ovidiu, persoane care fac obiectul unor Mandate  Europene de Arestare emise de Curtea de Apel din Milano - Italia, pentru comiterea infracţiunii de “constituire de grup infracţional organizat, exploatarea cerşetoriei, sclavie şi trafic de persoane”, fapte prevăzute de Codul Penal Italian, pedeapsa maximă prevăzută fiind de până la 20 de ani închisoare.
 
Cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, care a dispus reţinerea acestora pe un termen de 24 de ore, urmându-se procedurile legale aflate în vigoare. După confirmarea mandatelor de către magistraţii Curţii de Apel, şedinţe programate azi, cei trei vor fi extrădaţi pentru a răspunde în faţa legii italiene.

Ti-a placut articolul?

Comentarii