Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:27 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Babica”, trimis în judecată pentru proxenetism

ro

17 Aug, 2015 13:12 802 Marime text
 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, astăzi, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Călin Florin, din Cernavodă, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 213 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.
Înb cauză, s-a reţinut aceea că în perioada 2007 – 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Călin Florin, zis Babica, a determinat mai multe persoane de sex feminin să practice prostituția pe teritoriul altor state. Totodată, inculpatul Călin Florin a înslesnit mai multor persoane de sex feminin să practice prostituţia prin transportarea și plasarea acestora în diverse cluburi de noapte de pe teritoriul altor state. De asemenea, inculpatul Călin Florin a obținut direct și indirect, printr-o schemă de interpuși, importante sume de bani, aproximativ 300.000 euro din practicarea prostituției de către persoane de sex feminin, pe teritoriul altor state.
Din banii proveniți de pe urma prostituției, inculpatul Călin Florin și-a achiziționat un autoturism de lux, marca Porsche Panamera, în valoare de aproximativ 53.000 euro. Inculpatul a mai achiziționat trei imobile în valoare totală de aproximativ 75.600 euro, iar pentru a ascunde adevărata natură a proprietății bunurilor, a întocmit contracte de vânzare cumpărare simulate, pe numele altei persoane, în calitate de cumpărător. Pentru această din urmă faptă a fost disjunsă cauza pentru infracţiunea de spălare a banilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două apartamente în valoare de aproximativ 56.000 euro. Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei mașini de lux marca Porsche Panamera, în valoare de 53.000 euro.
În 24 iunie, la domiciliul inculpatului a fost efectuată o pecheziție domiciliară, iar la aceeași dată, Poliția orașului Cernavodă a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a inculpatului, faţă de care, la data de 25 iunie a fost luată măsura arestării preventive. Organele de urmărire penală au beneficiat de sprijin din partea Jandarmeriei Române. Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii