FOTO+VIDEO. Percheziții de amploare Patru bărbați și două femei, reținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism
FOTO+VIDEO. Percheziții de amploare: Patru bărbați și două femei, reținuți pentru constituirea unui grup
12 Jun, 2025 12:14
ZIUA de Constanta
403
Marime text



Pe 11 iunie 2025, în urma unor percheziții efectuate de către polițiștii polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au fost descoperite și ridicate 4 autoturisme, în valoare totală de aproximativ 125.000 de euro, 10.700 de lire sterline și 70.000 de lei, bijuterii din aur, precum și alte mijloace de probă.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în baza probatoriului administrat a fost dispusă reținerea a 6 persoane (patru bărbați și două femei) și măsura controlului judiciar față de o femeie (aflată în stare de graviditate avansată), cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, proxenetism și spălare a banilor.
Astăzi, 12 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
De asemenea, autoritățile britanice au luat măsura arestării preventive a unei femei, depistată pe teritoriul Regatului Unit.
Investigațiile au fost efectuate cu suportul EUROJUST.
La activitățile desfășurate în Romania au participat reprezentanți ai London Metropolitan Police, iar la cele de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord reprezentanți români din cadrul Echipei Comune de Anchetă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților Europol și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
„Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, punctează Poliția Română.
Citește și
Verificări pentru siguranța transporturilor feroviare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii