Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocata Filoftia Folescu, trimisă în judecată

ro

18 Jan, 2016 17:18 874 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Filoftia Folescu, avocat în cadrul Baroului Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt în cursul lunii martie 2015, inculpata Folescu Filoftia, în calitate de avocat în cadrul Baroului Argeș, a pretins de la o persoană (martor denunțător) suma totală de 35.000 de lei și a primit, prin intermediar, ulterior, în două tranșe, suma de 20.000 de lei.
 
În schimbul acestei sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Argeș, învestiți cu judecarea unei cauze civile care-l privea în mod direct pe martorul denunțător și a promis că va interveni pe lângă aceștia în vederea soluționării favorabile a litigiului.
 
Întrucât, la data de 27 mai 2015, printr-o decizie civilă, magistrații Tribunalului Argeș au respins cererea de revizuire formulată în dosarul respectiv, martorul denunțător i-a solicitat inculpatei să-i remită suma de bani primită.
 
Deși inițial inculpata Folescu Filoftia i-a spus martorului denunțător că nu a mai recuperat banii de la „complet”, la data de 02 decembrie 2015, i-a remis acestuia din urmă suma de 17.000 lei, urmând ca restul de 3.000 lei să îi restituie în data de 15 ianuarie 2016.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 17.000 de lei, consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatei Folescu Filoftia, la dispoziția organului judiciar.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Piteşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii