Atenţie, şoferi! Trafic îngreunat pe DN39, la Agigea
Atenţie, şoferi!: Trafic îngreunat pe DN39, la Agigea
07 Aug, 2016 16:50
ZIUA de Constanta
1612
Marime text



Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se încadreze pe benzile deschise, intercalând autovehiculele unul după celălalt (pe sistem „fermoar”).
De asemena, și pe raza staţiunii Eforie Nord traficul rutier este extrem de intens, însă autovehiculele sunt în mișcare.
Pentru a ocoli zona podului în lucru de la Agigea (situat pe DN39), conducătorii auto care vin de pe autostrada A4, pot să folosească noul pod. Astfel, înainte de ieşirea de pe autostrada A4 în DN39, aceștia se pot încadra pe benzile din dreapta, care urcă pe pasarela peste DN39 (conform indicatorului TEM A4 - Port Constanţa), apoi, la finalul autostrăzii, la intersecţia cu sens giratoriu, urmează prima ieşire, trec peste noul pod şi ies de pe DN39A în DN39, peste pasarelă, la Eforie-Nord.
În sens invers (dinspre Mangalia), la ieşirea din Eforie-Nord, se virează dreapta pe DN39A (conform indicatorului RO-RO Port Sud Agigea, amplasat înainte de pasarelă), prima intersecţie cu sens giratoriu se părăseşte la a doua ieşire, iar după traversarea Canalului Dunăre-Marea Neagră pe noul pod se părăseşte primul sens giratoriu la a doua ieşire, după care se intră pe autostrada A4, pe pasarela peste DN39.
Precizare: şi pe această rută ocolitoare pot apărea probleme de trafic, fiind folosită de autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone (deoarece pe vechiul pod există restricţie de tonaj) şi de către cele care circulă spre şi dinspre port.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii