Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat în dosarul mitei electorale, la recurs pentru libertate

ro

27 Jun, 2012 13:38 1207 Marime text

Liviu G. încătuşat în dosarul mitei electorale de la Mihail Kogălniceanu, a atacat cu recurs decizia Judecătoriei Constanţa, instanţă care, ieri, a menţinut arestul pentru bărbat.Tot ieri, alături de cel încătuşat au mai fost trimişi în judecată alţi doi bărbaţi, Daniel B. şi Ştefan Laurenţiu C. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 31 iulie. Amintim că pe data de 21 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat instanţa de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de şase persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă, şi favorizarea infractorului. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul conform căruia, cu ocazia audierii în calitate de martori în cauza privind pe cei trei inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mită electorală, ar fi făcut declaraţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale în faţa organelor de cercetare penală, în scopul favorizării celor trei inculpaţi, prin încercarea de a îngreuna urmărirea penală. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.    

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii