Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 60 de ani de temniţă Condamnări grele în dosarul cunoscut generic „Păgubiţii Vectra” (MINUTĂ)

ro

23 Dec, 2015 11:44 4432 Marime text
Condamnări grele în dosarul cunoscut generic „Păgubiţii Vectra”, în care Adrian Roșu, Gabriel Moise şi Cosmin Moldoveanu, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, ar fi indus în eroare circa 190 de persoane.

 Adrian Roșu - 20 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Gabriel Moise - 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Cosmin Moldoveanu - 18 ani ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.

SC VECTRA IMOBILIARE SRL Constanţa – amendă în cuantum de 900.000 lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării.
 
SC VECTRA CONSTRUCT S.R.L. Constanţa – amendă în cuantum de 900.000 lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării.
 
SC CITY INVEST S.R.L. Constanţa – amendă în cuantum de 900.000 lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În cauză, instanţa dispus acordarea unor despăgubiri de câteva milioane de euro către cele aproape 200 de părţi civile.

Pedepsele nu sunt definitive. Ele pot fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, potrivit cărora „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpații Roșu Adrian, Moise Gabriel și Moldoveanu Cosmin, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanți ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părți vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanța“.

„Părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial. La momentul încheierii contractelor, părțile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte din terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unități bancare pentru garantarea unor credite obținute sau că nu aparțineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terți. De asemenea, banii încasați ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiți pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiți la alte proiecte imobiliare. În plus, inculpații s-au implicat și în intrarea în insolvență a firmelor din grupul Vectra și au continuat să facă promisiuni nefondate părților vătămate, astfel că acestea au renunțat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create“, potrivit DNA. În această modalitate, spun procurorii, părțile vătămate ar fi fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 euro și 282.500 lei.

În secţiunea Documente poate fi citită integral minuta Tribunalului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nartip 23 Dec, 2015 12:09 http://www.agerpres.ro/politica/2015/12/18/galerie-foto-declaratie-romano-americana-capabilitatea-de-la-deveselu-o-crestere-semnificativa-a-ariei-de-acoperire-defensiva-a-nato-15-07-59