Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apa mării infectată cu virusul hepatitei A? Iată ce spune MAE

ro

06 Jul, 2014 16:52 1954 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe a emis la sfârşitul săptămânii un avertisment cu privire la faptul că, după inundaţiile din Bulgaria, testele specialiştilor au arătat că există risc cu infectare cu hepatita A din apele Mării Negre. MAE mai informează avertismentul privind riscul ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A și recomandarea vaccinării împotriva acestui virus au fost făcute de șeful secției de hepatologie de la spitalul ”Sf. Ivan Rilski” din Sofia și preluate de numeroase agenții de presă și publicații bulgare, la 30 iunie. Pe această bază și având în vedere comunicatul oficial al Inspecției Regionale de Sănătate Varna din 3 iulie, MAE a publicat atenționarea de călătorie din dimineața zilei de 4 iulie, se arată într-un comunicat de presă al MAE. Astfel, Ambasada României la Sofia a fost informată să ceară informații oficiale autorităților bulgare. Prin urmare, Ambasada României la Sofia a solicitat încă de la data de 1 iuliepoziția oficială atât a spitalului ”Sf. Ivan Rilski” din Sofia cât și a Ministerului bulgar al Sănătății în legătură cu avertismentele publicate de media bulgară însă, până la publicarea ”Informației actualizate privind calitatea apelor de îmbăiere pe litoralul Mării Negre” a Ministerului bulgar a Sănătății din seara zilei de 4 iulie, Ambasada nu a primit alte informații din partea autorităților menționate.
 
"Potrivit ultimelor evaluări furnizate de Ministerul bulgar al Sănătății, riscul ca apa mării să fie infectată este limitat la o zonă restrânsă din Varna și nu sunt afectate alte stațiuni de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Misiunea diplomatică a României la Sofia va monitoriza în continuare situația în colaborare cu autoritățile bulgare competente, urmând să informeze în cazul în care apar noi riscuri", se mai arată în comunicatul de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii