Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă la poştă Înşelătorii din penitenciar. Duşi în arestul IPJ Constanţa

ro

16 Oct, 2013 10:33 1142 Marime text
Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, desfăşurând activităţi specifice, au depistat  în incinta unui oficiu poştal situat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa pe S. Gheorghe, de 43 ani, din oraş Tîrgu Ocna,  judeţ Bacău şi A. Liviu , de 52 ani din comuna Valu lui Traian, judeţ Constanţa, suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune.

Din primele cercetări a rezultat că A. Liviu urma să ridice mai multe sume de bani depuse de o parte vătămată înşelată prin metoda ,,premii fidelitate telefonie fixă”. Cei doi au fost conduşi la sediul I.P.J. Constanţa unde în urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că sunt suspecţi de comiterea a 2 infracţiuni de înşelăciune, comise în perioada 10-14.10.2013, prejudiciul total fiind în valoare de 1500 lei. Astfel, cei doi împreună cu o persoana lipsită de libertate, deţinută în Penitenciarul Tulcea, au determinat 2 părţi vătămate din Prahova şi Timiş, să trimită de mai multe ori sume de bani, în vederea intrării în posesie a unui pretins premiu câştigat prin reţele de telefonie fixă şi mobilă. Aceştia au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă urmând ca în ziua de 16.10.2013 să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvârşirea faptelor şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora, urmând a se lua măsuri legale în consecinţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii