Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep - Serena Williams în semifinale la Indian Wells „Abia aştept să joc cu nr. 1"

ro

19 Mar, 2015 08:02 1761 Marime text
Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, ieri, după ce a obţinut calificarea în semifinalele turneului de la Indian Wells, că abia aşteaptă să evolueze împotriva americancei Serena Williams, sperând că ocupanta locului 1 WTA va ajunge şi ea în această fază.

Halep, a treia favorită, a învins-o, ieri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, şi s-a calificat în penultimul act al turneului de categorie Premier Mandatory.

„Sunt fericită că am putut câştiga astăzi, ştiam cât de bună este. Ştiam că va trebui să lupt pentru fiecare punct pentru a câştiga meciul. Navarro deschide unghiurile foarte bine, este destul de greu să joci împotriva ei şi atunci am decis să fiu mai agresivă, să iau mingea mai repede şi să termin punctele. Am fost nervoasă în primul set, am încercat apoi să mă relaxez şi să joc tenisul meu cel mai bun. Abia aştept să joc împotriva numărului 1 mondial, poate...", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep va juca în semifinale cu Serena Williams, care a trecut în două seturi, 7-5, 6-3, de Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 26 WTA şi cap de serie numărul 27.


Sursa: România TV
Sursa foto: ziuanews.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii