Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:05 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În Cehia A fost interzis fumatul în restaurante și baruri

ro

03 Jun, 2015 20:00 1432 Marime text
 
Guvernul de la Praga a aprobat, astăzi, un proiect de lege ce prevede interzicerea fumatului în restaurante și baruri, Cehia fiind ultimul stat din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură, transmite Reuters. Pentru a intra în vigoare, proiectul legislativ mai trebuie aprobat de Parlament și apoi promulgat de președintele Milos Zeman, el însuși fumător. Potrivit Eurobarometrului, un sfert dintre cehi fumează, puțin sub media europeană de 26%. Din cele 28 de state ale UE, 17 au interzis total fumatul în spațiile publice închise, în transportul public și la locurile de muncă. Altele au impus restricții de fumat în anumite zone.
Proiectul din Cehia introduce, de asemenea, interdicția de a fuma, inclusiv țigări electronice, la concerte și alte spații închise folosite pentru activități recreative și sportive. Același text prevede pentru baruri și restaurante obligația de a avea în meniu cel puțin o băutură nealcoolică mai ieftină decât cea mai ieftină băutură alcoolică. Cehia este una din țările cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor, iar berăriile sale constituie o puternică atracție turistică. Tot astăzi, Guvernul ceh a aprobat majorarea prețului unui pachet de țigări cu trei-patru coroane de anul viitor. În prezent, un pachet costă între 70 și 115 coroane.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii