Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

97 de ani de la naşterea lui John F. Kennedy (galerie foto + video)

ro

29 May, 2014 09:51 2029 Marime text
În urmă cu 97 de ani, s-a născut cel care urma să devină al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy. Kennedy s-a născut în Brookline, Boston, într-o familie cu origini irlandeze. A studiat la Harvard istoria şi relaţiile internaţionale. La alegerile din 1946, s-a înscris pe listele electorale pentru ocuparea unui loc în Camera Reprezentanţilor. A fost ales, iar mai târziu a ocupat un loc în Senat. După lupta electorală cu republicanul Richard Nixon, este ales al 35-lea preşedinte al SUA, în 1960. A ocupat funcţia de preşedinte până la asasinarea sa.
Pe 22 noiembrie 2013, s-au împlinit 50 de ani de la asasinarea lui Kennedy. Preşedintele se afla, împreună cu soţia sa, în Texas pentru o vizită, la propunerea vicepreşedintelui Lyndon Johnson. La ora locală (12:30), s-au auzit trei focuri de armă. Al doilea foc l-a lovit pe Kennedy în spate, iar glonţul i-a ieşit prin gât. Al treilea l-a nimerit direct în cap. O jumătate de oră mai târziu, Kennedy a fost declarat mort.
În acel moment, toate televiziunile importante şi-au întrerupt programul obişnuit şi au transmis ştiri timp de 70 de ore, şcolile au fost închise, iar americanii şi-au întrerupt activitatea obişnuită. În decursul unei ore, a fost arestat asasinul, Lee Harvey, care şi-a susţinut nevinovăţia. Lee Harvey fost ucis două zile mai târziu, de Jack Ruby, patronul unui club de noapte, când urma să fie transferat la sediul de poliţie din Dallas. La câteva ore de la asasinare, vicepreşedintele Lyndon Johnson a fost investit în funcţia de preşedinte.
Au fost publicate peste 40.000 de cărţi despre moartea lui Kennedy, dar misterul morţii sale nu a fost elucidat nici până în prezent.

Sursa foto: Wikipedia


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii