Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

24 martie - Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei

ro

24 Mar, 2014 14:02 2143 Marime text
Cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva tuberculozei, Asociaţia pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog-rezistentă atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află bolnavii de tuberculoză din România.
La noi în ţară, finanţarea pentru Programul naţional de control al tuberculozei este de numai 41% din necesar, fapt ce a dus la o creştere considerabilă a numărului de pacienţi.
În această ordine de idei, Cătălin Constantin, preşedintele ASPTMR, declară: „Abordarea bolnavului de tuberculoză multidrog-rezistentă trebuie să fie una integrativă, care să ia în considerare nevoile de îngrijire medicală, nevoile psihologice şi protecţia socială. Fără munca de echipă între stat şi ONG-urile de profil, fără conlucrare eficientă între Ministerul sănătăţii, Ministerul muncii şi protecţiei sociale, Ministerul de finanţe şi Ministerul educaţiei, tuberculoza multidrog-rezistentă are toate şansele să devină o boală incurabilă, ce se transmite prin aer!”
Conform lui Cătălin Constantin, dacă ar exista suficiente laboratoare de diagnostic rapid, medicaţie pentru rezistenţă extensivă la tuberculostatice şi modalități eficiente de gestionare a resurselor materiale, umane şi de informație, România ar putea deveni, în doar câţiva ani, o ţară în care cazurile de tuberculoză ar fi doar o excepţie.
Preşedintele ASPTMR menţionează că ţări mai puţin dezoltate, precum Congo, au acoperire de 100% pentru programul de control al tuberculozei şi atrage atenţia asupra faptului că fiecare pacient contagios poate infecta alte 10 persoane, într-un singur an. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii