Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Cuza Voda va avea o scoala mai incapatoare

ro

14 Dec, 2007 00:00 1289 Marime text
1197575480.jpg

Primarul doreste infiintarea in comuna, incepand de anul viitor, a unei Scoli de Arte si Meserii

In comuna Cuza Voda se lucreaza de zor la extinderea scolii. Primarul Eugen Dumitru a afirmat ca lucrarile sunt un pic in intarziere, din cauza procedurii de licitatie, dar ca sunt realizate ca la carte. "Sunt nemultumit de intarziere, dar sunt multumit de calitate", a spus primarul. Echipele de muncitori lucreaza atat pentru reabilitarea cladirii vechi a scolii, dar si pentru construirea unor sali de clasa noi, avand in vedere ca unitatea de invatamant a devenit neincapatoare. In Cuza Voda sunt 21 de clase I-VIII si exista doar zece sali de clasa, fapt ce a facut dificila desfasurarea orelor. Odata cu construirea noilor incaperi la scoala, aceasta problema va fi rezolvata. Primarul comunei a precizat ca scoala se va mari cu patru sali de clasa si doua laboratoare. "Vom avea in total 15 sali de clasa, iar spatiul nu va mai fi o problema", a adaugat Eugen Dumitru. Investitia totala pentru construirea celor patru sali de clasa si a celor doua laboratoare se ridica la 900.000 lei, banii fiind alocati de la minister. De asemenea, izolarea termica a vechii cladiri, care va fi finalizata pana la sfarsitului anului, dupa spusele primarului, se cifreaza la 20.000 lei. Pe perioada lucrarilor de constructie si reabilitare, o parte din copii invata in cladirea caminului cultural, care potrivit primarului, dispune de toate conditiile necesare desfasurarii procesului didactic. Un alt obiectiv al edilului din Cuza Voda este infiintarea unei Scoli de Arte si Meserii. "As vrea ca de la anul sa se infiinteze in comuna Scoala de Arte si Meserii pentru ca majoritatea copiilor care vor sa-si continue studiile merg la Castelu si este problema cu naveta. In plus, sunt multi copii care renunta si nu se mai duc", a mai spus primarul comunei Cuza Voda.

Apa curenta pentru toti locuitorii comunei

O alta prioritate pentru autoritatea locala este extinderea retelei de apa a localitatii. Primarul Eugen Dumitru a afirmat ca sistemul de alimentare (conductele) este situat doar pe o parte a strazii, racordarea gospodariilor de pe cealalta parte fiind foarte costisitoare pentru beneficiari. Valoarea totala a investitiei este de 260.000 lei, dintre care 160.000 lei au fost alocati de catre Consiliul Judetean, iar 100.000 de catre administratia locala. "A inceput deja racordarea celor care au conducta de alimentare pe partea lor, iar pana la sfarsitul anului se vor demara si lucrarile pentru extinderea retelei de apa", a subliniat Eugen Dumitru. Un alt proiect ambitios al administratiei din Cuza Voda este si realizarea sistemului de canalizare in intreaga comuna, inclusiv in cartierul nou unde au fost ridicate deocamdata aproximativ 60 de locuinte noi. De asemenea, Primaria Cuza Voda isi propune pentru 2008 pietruirea drumurilor in cartierul nou, dar si rezolvarea problemei energiei electrice. (P)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii