Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:06 18 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aliniere la prevederile legislaţiei europene La Limanu vor fi construite două capele mortuare noi

ro

29 Jan, 2015 00:00 1620 Marime text
Unul dintre primarii care preferă să nu iasă în evidenţă, dar care tace şi face este şeful autorităţii publice locale de la Limanu, Nicolae Iustin Urdea. Localitatea în fruntea căreia se află este una dintre cele preferate de turişti începând chiar din primăvară. De aceea, cererea pentru concesionarea de terenuri este una crescută, fiecare dorindu-şi pentru el un mic colţ din Vama Veche. Şi cererea pentru achiziţionarea lor este mare, de aceea şeful autorităţii locale de la Limanu nu se poate plânge că nu are resurse financiare la bugetul local.
 
Însă nu toţi locuitorii comunei o duc „pe roze“, unii neputându-şi asigura transportul către liceele din Mangalia sau chiar către locul de muncă. De aceea, încă de anul trecut, primarul a avut grijă să aloce din vreme bani suficienţi pentru a putea acorda ajutoare sociale constând în abonamente de transport.
 
Tot la ultima şedinţă de Consiliu Local din 2014, aleşii locali au votat pentru un proiect de hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor de întocmire a studiului de fezabilitate în vederea construirii a două capele mortuare în comuna Limanu. Proiectul ce prevede construirea a două capele mortuare este absolut necesar, întrucât, potrivit reglementărilor europene, o persoană decedată nu poate rămâne în incinta unei locuinţe mai mult de o oră. Pentru că, inevitabil, oricine va trece printr-un astfel de moment, Primăria Limanu vine în întâmpinarea nevoilor comunităţii locale, urmând să construiască două astfel de capele mortuare în comună.  Există şi o legislaţie specială privind responsabilităţile prestatorilor de servicii funerare, actualizată recent, prin Legea nr. 102 din 11 iulie 2014.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii