Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Mircea Tegzeşiu - vocaţie şi pasiune în promovarea actului liric constănţean

ro

19 Oct, 2019 00:00 2158 Marime text

Mircea Tegzeşiu, artistul şi animatorul neobosit al orchestrei simfonice de la Constanţa, împlineşte 62 de ani. S-a născut la 19 octombrie 1957, în Șimleul Silvaniei, dar a devenit constănţean prin adopţie, imediat după absolvirea Conservatorului clujean, când a ales să se alăture Orchestrei Simfonice din oraşul de la malul mării, condusă pe vremea aceea de Paul Staicu.





Maestru al unuia dintre cele mai dificile instrumente, cornul, artistul a avut în repertoriul simfonic celebre concerte pentru corn şi orchestră, semnate de R. Strauss, Mozart, Weber, Franz Rosetti, Glier, Britten. A performat ca solist, având parte de apreciere unanimă din partea publicului şi a criticii de specialitate şi devenind în scurt timp şef de partidă în orchestra constănţeană.


După ce a fost nevoit să renunţe la cariera concertistică, în 1992, a devenit secretar muzical şi apoi consultant artistic al Filarmonicii, implicându-se cu vocaţie şi pasiune în promovarea actului liric în spaţiul pontic.


Artistul a fost omagiat anul trecut de cotidianul ZIUA de Constanţa, în cadrul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănţean“. Astfel, pentru cei peste 30 de ani dedicaţi actului artistic constănţean, oraşul său de adopţie l-a onorat, pe 12 iunie 2018, cu medalia „Jean Ionescu“, o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa şi placheta #RespectTeatru oferită de Consiliul Judeţean Constanţa.
 

Portret al artistului, în volumul „Dulcea povară“, aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța


În volumul său Dulcea povară. Schițe de portret din lumea teatrelor constănțene“, Jean Badea îl evocă pe Mircea Tegzeşiu, dedicându-i un portret, din care spicuim:
 

„Plecat din Şimleul Silvaniei în aventura fascinantă a muzicii, tânărul Tegzeşiu şi-a ales ca obiect de studiu la Conservatorul clujean unul dintre cele mai dificile instrumente, cornul, poate din instinct, poate povăţuit cu chibzuinţă. A avut profesori buni (Vasile Mureşan, Constantin Râpă, Valentin Timaru), a fost un student vrednic, clasificat între cei mai buni absolvenţi ai seriei 1980. La repartizarea centralizată, pe ţară, a optat pentru Orchestra Simfonică din Constanţa, un colectiv tânăr, format şi condus de un fost cornist, Paul Staicu, care, în mai puţin de un an, reuşise să impună formaţiunea simfonică a Teatrului Liric în geografia artistică a ţării.

Mircea Tegzeşiu avea cunoştinţă despre toate acestea, astfel încât alegerea sa a fost o consecinţă a maturităţii şi a înţelepciunii cu care şi-a hotărât destinul artistic…
Memorabil rămâne concertul pentru patru corni şi orchestră de R. Schumann, o partitură ocolită de interpreţi din cauza dificultăţilor impuse artiştilor de pe podiumul de concert.

Succesul lui Mircea Tegzeşiu şi al colegilor săi, Cristian Codreanu, Gelu Colda şi Corneliu Bandabur, a fost recunoscut în revista Contemporanul din februarie 1983 de cronicarul Theodor Drăgulescu: «O inedită primă audiţie, lucrare de un deosebit farmec, cvartetul constănţean dovedindu-se temerar... » 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Din păcate, Mircea Tegzeşiu a fost nevoit în anul 1992 să renunţe la cariera concertistică (din motive medicale), dar n-a acceptat nicio clipă gândul de a se îndepărta de muzică şi de instituţia constănţeană, ridicată între timp la grad de filarmonică. A acceptat postul de secretar muzical şi apoi de consultant artistic oferit de directorul de atunci, Radu Ciorei, în care a oficiat cu probitate profesională şi eleganţă a cuvântului şi a gestului.

Iar dorul de scenă şi de corn, care nu-l putea părăsi nicicum, este alinat în ultimii ani de fiul său, Sebastian. Tânărul violonist duce mai departe, peste hotare, tradiţia muzicală a familiei Tegzeşiu.”

 
Citeşte şi:


#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)
 

Sebastian Tegzeşiu „Revenirea acasă este întotdeauna plăcută. Am crescut aici, mi-am făcut debutul în Constanţa, pe această scenă“
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii