Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:25 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Petre Diaconu, 95 de ani de la naștere. Un reper al arheologiei dobrogene

ro

06 Oct, 2019 10:57 2781 Marime text

Astăzi se împlinesc 95 de ani de la nașterea istoricului Petre Diaconu.

Cercetător dăruit studiului arheologic, dar și un om extraordinar, cald, modest și prietenos, a lăsat Dobrogei prețioase vestigii, fiind legat mai cu seamă de importantele descoperiri de la Păcuiul lui Soare, locul care l‐a consacrat ca arheolog.

S-a născut în satul Suneci, aflat la 17 km de Silistra de astăzi, la 6 octombrie 1924.

A urmat cursurile Facultății de Istorie din București, pe care le-a absolvit în 1953. Considerat întemeietor al arheologiei bizantine în România, Petre Diaconu a fost discipolul lui Ion Nestor și a avut grijă să nu-și dezamăgească magistrul, devenind la rândul său mentor şi pedagog pentru noi generaţii de tineri arheologi şi cercetători. Și-a luat doctoratul în 1971. Încă din studenție, a lucrat la Institutul de Arheologie al Academiei Române, unde a fost cercetător până în anul pensionării, 1991.

Chiar dacă, în cei aproape 50 de ani de activitate, a fost pe zeci de șantiere arheologice din toată România, descoperind vestigii din toate epocile (începând cu neoliticul şi ajungând până la perioada feudală), Petre Diaconu a rămas atașat de Dobrogea și de locurile unde s-a născut. Șantierele de la Păcuiul lui Soare, Mangalia, Capidava, Murfatlar, Poarta Albă, Cochirleni, Cernavoda, Adamclisi, Dinogetia, Niculițel sau Nalbant stau mărturie a muncii, dăruirii și pasiunii sale de o viață, mare parte din lucrările publicate abordând teme de arheologie sau geografie istorică privind regiunea Dunării de Jos.

Opera sa științifică impresionează prin erudiție și varietatea preocupărilor. Asemeni marelui său prieten, profesorul Adrian Rădulescu - alături de care a săpat pe șantierele arheologice, a scris, a povestit - Petre Diaconu a dovedit o cultură enciclopedică, având contribuții semnificative nu doar în sfera istoriei medievale și a arheologiei romane, ci fiind preocupat de asemenea de sigilografie, numismatică, toponimie, paleografie, etnografie, preistorie, geografie istorică, istorie politică, militară şi economică, demografie, precum și de promovarea unor personalități ale culturii interbelice din Dobrogea.

Cercetări importante pentru istoria Dobrogei


A publicat, în calitate de autor sau coautor, 10 monografii, precum și sute de studii, note, recenzii, rapoarte preliminare, articole tipărite în țară și în străinătate: Germania, Spania, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, SUA, Belgia. Cu umorul și bonomia care îl caracterizau, a editat chiar și o Autobiografie, în care își evocă rădăcinile, dar și legăturile cu porcul, talismanul său de arheolog, făcând cu talent și autoironie, un parcurs al bogatei sale vieți și activități.

Dintre sintezele realizate de Petre Diaconu, indexate pe cimec.ro, amintim:  

-Capidava. I, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu Gr.Florescu, R.Florescu);


-Les Petchénègues au Bas Danube, Bucarest, 1970
- Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu D.Vîlceanu)
- Păcuiul lui Soare. II. Aşezarea medievală, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Silvia Baraschi)
- Românii şi populaţiile în migraţie, în volumul Independenţa României, Bucureşti, 1977, p.39-44 (versiuni franceză, engleză, germană şi rusă)
- Les Coumans au Bas Danube aux XIe et XIIe siècles, Bucarest, 1978

„Petre Diaconu nu a repetat niciodată idei obosite, ci a căutat întotdeauna noul“


În revista Pontica nr. 40, colegul său, arheologul Mihai Irimia, îi dedică un articol comemorativ, din care cităm: "Opera ştiințifică a lui Petre Diaconu este de‐a dreptul impresionantă prin varietate, număr, calitate, incisivitate, spirit analitic, erudiție, ascuțimea observației  şi acribie. A fost un exemplu de exigență  ştiințifică  pentru el însuşi, recunoscându‐şi primul greşelile, pe care tot el pornea să  le corecteze. Ne‐am referit la ea cu un alt prilej (în volumul „Pontica”, 37‐38, 2004‐2005). Menționăm doar că la cele circa 10 monografii, sinteze, enciclopedii la care este autor sau coautor şi la cele circa 180 de studii, discuții şi note, trebuie adăugate cele câteva zeci de recenzii şi note bibliografice, de o incisivitate ştiințifică deosebită. Fiind un eminent cercetător, Petre Diaconu nu a repetat niciodată idei obosite, ci a căutat întotdeauna noul".

S-a stins din viață în Săptămâna Patimilor a anului 2007, fiind înmormântat în cimitirul mânăstirii Dervent, căreia i-a creat un muzeu, contribuind la consolidarea spirituală a acestui sfânt locaş. De aici va continua să vegheze asupra Păcuiului, a locurilor și a oamenilor ce i‐au fost atât de dragi.


Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

 
Citește și:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Petre Diaconu (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii