#citeşteDobrogea „Io, Mircea, mare voevod şi domn...“. 601 ani de la moartea primului unificator al Dobrogei cu Ţara Românească. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Mircea cel Bătrân (născut în 1355 şi decedat pe 31 ianuarie 1418) a fost domnitorul sub a cărui conducere Ţara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine şi o întărire a autorităţii sale, exprimată în titulatura pompoasă, care includea şi titlul de despot „al ţărilor lui Dobrotici”.
 
Stăpânirea Dobrogei de către Mircea este atestată şi confirmată de numeroase hrisoave domneşti. Între 1386 şi 1388, pe când Ivanco al Cărvunei încă trăia, Mircea nu apare în documente decât ca domn al Ţării Româneşti. Situaţia se schimbă însă radical în următorii ani, iar dovezi sunt multe în acest sens.



Iată cum găsim consemnată această perioadă în singura carte dedicată de contemporani Dobrogei, aparţinând lui Adrian V. Rădulescu şi Ion Bitoleanu, şi pe care o puteţi citi AICI.
 
„Dar unele succese turceşti sunt anulate repede de intervenţiile lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), care îndepărtează prin forţa oştenilor săi pericolul otoman şi uneşte, într-o singură ţară pe românii din Dobrogea cu cei din Ţara Românească. Actul unirii reprezintă unul dintre cele mal înălţătoare momente din istoria poporului român. (…)
 
Documentele probează incontestabil că Mircea cel Bătrân era stăpân în Dobrogea încă din anul 1388. Astfel, într-un act emis la Râmnicu Vâlcea în anul 1398 i se spunea Voievodului «domn a toată Ungrovlahia şi a părţilor Podunaviei şi a celor de peste munţi». Dobrogea s-a unit cu Ţara Românească în anii 1388-1389; primul document în care Mircea îşi spune domn «al părţilor Podunaviei» poartă data de 4 septembrie 1389. Aşa cum subliniază cercetări recente «integrarea (Dobrogei) în hotarele Ţării Româneşti era o etapă firească a procesului de unificare a tuturor ţinuturilor româneşti din Banat până la Marea Neagră, întrucât se baza în primul rând pe unitatea etnică, dar şi pe gradul de dezvoltare economico-socială şi de interese politice comune». (N. Stoicescu, în Marele Mircea Voievod, Buc. 1987, p. 152- 153; Anca Gheaţă, Aspecte ale organizării politice în Dobrogea medievală, p. 187-188)”.
 
În timpul domniei lui Mircea, în Dobrogea se păstrează organizarea locală (dovada existenţei chefaililor, funcţionarii de tip balcanic), însă va face donaţii de pământ dobrogean boierilor săi şi mănăstirilor. Sub stăpânirea voievodului muntean (intitulat în acte despot al ţării lui Dobrotici), comerţul dobrogean va cunoaşte prosperitatea economică, dovadă fiind numeroasele tezaure monetare aparţinând lui Mircea ori lui Petru Muşat, găsite la Niculiţel, Enisala şi Ecrene. Deosebit de activitatea comercială efectuată pe mare, economia locală se baza pe bogăţia oilor şi a peştelui.
 
Mircea pierde Dobrogea cel mai probabil după înfrângerea de la Nicopole (1396), însă o recuperează în 1404 cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg. Puţine ştiri există în legătură cu victoria din 1404, anume doar o scrisoare a regelui ungar din acelaşi an, în care menţionează despre „frumoasele izbânde dobândite de voievodul Valahiei împotriva turcilor, cu ajutor trimis din partea regelui”.
 
În 1409, Mircea respinge un nou atac al otomanilor lângă Silistra, fapt menţionat într-o inscripţie comemorativă în limba greacă descoperită în acest oraş: „Io Mircea, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, a izbăvit (Dârstorul de turci)”.
 
Dobrogea va fi pierdută din nou de către Ţara Românească în 1420, la doi ani după moartea lui Mircea, reintrând de câteva ori, temporar, în componenţa Ţării Româneşti până în 1428.
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Istoria Dobrogei“, de Adrian V. Rădulescu şi Ion Bitoleanu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.