Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Constanţa în „Analele Dobrogei“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

19 Dec, 2018 00:00 2710 Marime text
Parcurgând o serie de articole din revista „Analele Dobrogei”, publicaţie a Societăţii Culturale Dobrogene, pentru a descoperi articole ce pot fi de interes pentru cititorii noştri, am găsit un text al lui Gheorghe Brătescu din anul X, 1929, fasciculele 1-12, intitulat, simplu, „Constanţa”, ce cuprinde consideraţii generale privind sistematizarea oraşului. Articolul poate fi citit integral, de la pagina 252/241, accesând Biblioteca Virtuală.
 

 
Autorul consideră că oraşul Constanţa are nevoie de o sistematizare şi o dezvoltare viitoare, el fiind de părere că prin deschiderea oferită de port se pot deschide şi noi porţi către Occident şi Orient. „Constanţa, cunoscută în vechime sub anticul nume grecesc de Tomis, este o fundaţie de colonizare a navigatorilor greci miletani şi face parte din seria de colonii pe care aceştia le-au stabilit la ţărmurile Pontului Euxin. Îndată după fundarea oraşului şi pe măsură ce litoralul Mării se populează, această colonie-port la mare, capătă o preponderenţă crescândă asupra celorlalte porturi, datorită nu numai unor favorabile împrejurări istorice, dar mai cu seamă acelor condiţiuni geografice, graţie cărora comerţul şi-a îndreptat atenţia asupra acestui punct dobrogean”.
 
Gheorghe Brătescu s-a născut la 16 iunie 1922, la Vălenii de Munte. A absolvit cursurile Colegiului Naţional „Sf Sava” în anul 1941. A ales să fie medic, urmând cursurile Facultăţii de Medicină de la Bucureşti. A făcut cercetări în domeniul istoriei medicinei la Centrul de Organizare a Ocrotirii Sănătăţii în perioada 1953-1959.
 
A publicat numeroase traduceri adnotate ale unor texte semnate de Avicenna, La Mettrie, Claude Bernard, dar şi de Z. Petrescu, G. Marinescu, I. Moldovan, Belu Zilber şi Elena Codreanu-Racovski.
 
În perioada 1957-1985 s-a îngrijit de apariţia a 12 culegeri de studii şi cercetări medico-istorice cu colaborări în ţară şi străinătate. Tot Gheorghe Brătescu a redactat lucrarea „Dicţionar cronologic de medicină şi farmacie” în anul 1975.
 
„Portul maritim şi drumurile sale sunt corelative şi chiar istoria desvoltării portului Constanţa ne-o dovedeşte cu prisosinţă. Dacă vechii barbari năvălitori din Nord, mai mult ignoraţi decât nepăsători faţă de cauzele care menţineau în ţinuturile pe care le străbăteau, au reuşit să distrugă vechiul Tomis, aceasta se datoreşte interceptării din partea lor a întregii activităţi dealungul marilor drumuri ce sosiau la port. Dimpotrivă, civilizaţia reintră în drepturile sale şi portul înfloreşte, numai după ce hinterlandul şi drumurile sale sunt liberate de ocupaţia barbară”, arată G. Brătescu în articolul din „Analele Dobrogei“.

Puteţi accesa varianta integrală a numărului din revista „Analele Dobrogei“ (serie veche), anul X, 1929, fasciculele 1-12, AICI.
 
DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale
 
Citește și:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
#citeșteDobrogea „Acea cu totul aparte cântare a osiilor dobrogene“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii