#citeşteDobrogea „Cele trei Dobrogi“. Nicolae Iorga, despre frumuseţile ţinutului dobrogean. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Numărul 1, anul III, 1922, ianuarie-martie al Analelor Dobrogei (serie veche), revista Societăţii Culturale Dobrogene, cuprinde un articol al renumitului istoric Nicolae Iorga (pag. 27/25). Articolul poartă denumirea „Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit; Sate şi oameni din Dobrogea românească la 1859” şi poate fi citit integral AICI.
 
„Analele Dobrogei”, revistă ce s-a impus în peisajul jurnalistic dobrogean încă de la apariţia sa, a vrut să aducă în atenţie articole cât mai variate, pentru a putea atrage un public divers, dar care să „simtă” la fel.
 

 
Despre Nicolae Iorga, marele om de cultură al ţării
 
Nicolae Iorga, născut Nicu N. Iorga, la data de 5 iunie 1871, la Botoşani şi decedat la 27 noiembrie 1940, în judeţul Prahova, a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român.
 
Acesta este cunoscut pretutindeni ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor şi filosof al istoriei. George Călinescu a afirmat la un moment dat că Nicolae Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Ziarele de la acea vreme au scris despre el, iar profesorul A. D. Xenopol îl considera „o minune de om”.
 
Nicolae Iorga a fost  un mare contribuitor la Junimea, clubul literar condus de Titu Maiorescu şi afiliat curentului conservator. În 1890, criticul literar Ştefan Vârgolici şi promotorul cultural Iacob Negruzzi au publicat eseul lui Iorga despre poeta Veronica Micle în revista Convorbiri Literare.
 
Când a participat la înmormântarea scriitorului Ion Creangă, a ţinut un discurs public împotriva defăimării unui alt mare scriitor, dramaturgul Ion Luca Caragiale, acuzat nejustificat de plagiat de jurnalistul Constantin Al. Ionescu-Caion. Iorga a început să publice din ce în ce mai mult ca jurnalist de opinie în publicaţii locale şi naţionale de mai multe orientări, de la cele socialiste „Contemporanul” şi „Era Nouă la Revista Nouă” a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În această perioadă a debutat ca poet socialist şi în „Contemporanul” şi în calitate de critic în „Lupta şi Literatură şi Ştiinţă”.
 
Articolul lui Nicolae Iorga din „Analele Dobrogei” cuprinde două părţi care îmbină atât consideraţii generale despre limitele Dobrogei, cât şi perspectivele politice ale zonei maritime, etniile care trăiau în această regiune, Delta Dunării, tătarii şi turcii sub asuprirea cărora am fost o vreme şi descrierea frumuseţilor înconjurătoare din Dobrogea.
 
În prima parte, denumită „Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit”, Nicolae Iorga îşi prezintă perspectiva despre „caracterul întreit” al Dobrogei. Prima parte ar fi litoralul Mării Negre, a doua parte se referă la „malul drept al Dunării”, iar a treia, „un mare drum militar, întrebuinţat într’un chip cu totul sporadic şi pentru negoţ. Acest drum, de la Isaccea sau de la Tulcea, prin Babadag, către acel Bazargic, pe care Ioan Ionescu, care a cercetat aceste ţinuturi în 1850, îl califică de Maline balcanic din causa centrului de căi de comunicaţie pe care le reprezintă”.
 
„Dobrogea, în limitele strâmte ale teritoriului ei, are un întreit caracter, care lămureşte rostul deosebit al desvoltării sale istorice şi al populaţiei sale într’o vreme mai apropiată. De o parte este litoralul Mării, ai cărui locuitori şi a cărui soartă politică sunt în legătură cu vicisitudinile stăpânirii în Marea Neagră. Într’o vreme mai depărtată erau aici colonii ioniene şi doriene. Rămăşiţele acestei vechi populaţii s’au păstrat, cu întreruperile şi noile afluxuri care se pot uşor închipui, de-a lungul evului mediu”.
 
„De altă parte este malul drept al Dunării, care, aici mai mult decât aiurea în cursul său de la Orşova încoace, cuprinde acelaşi neam ca şi cel care, din depărtatele zile ale Dacilor şi ale coloniştilor romani, cu cari cei d’întâiu au trebuit să locuiască împreună după cucerirea lui Traian, a avut posesiunea necondiţionată a malului stâng”.
 
„Între litoralul Mării şi malul dunărean este un mare drum militar [...] Acest drum n’a fost practicabil decât în ceasul când cei din urmă dintre aceşti barbari rămaseră stăpâni ai ţării întregi, de la Dunăre la Mare, când dominaţia Turcilor otomani înlătură ultimele resturi ale înrâuririi politice creştine”.
 
Partea a doua a articolului lui Nicolae Iorga, denumit „Sate şi oameni din Dobrogea românească la 1859”, cuprinde o prezentare a clădirilor din Constanţa, a bisericilor, dar şi a frumuseţilor acestui ţinut în perioada anilor 1800. „Satele la care se îndreaptă omul nostru ca să aibă banii şi materialele de nevoie pentru facerea bisericii sunt acestea, aşa cum reiese din condica donatorilor, ca şi din sumarul ce se află spre sfârşitul caietului. „Alibechioiul «satul lui Alibeg»; Cinili, a cărui populaţie, curat românească, e adeverită de acelaşi autor şi a înlocuit, cum o arată numele, o aşezare de Turci ori de Tătari; Babagad: acest centru al Dobrogii interioare, acest loc de hagialâc pentru cucernicii musulmani; Meduncu sau Medenchiu: aceste nume româneşti vin din vechiul nume turcesc de Meidan-chioiu; Ortachioiu, vechi aşezare de ortale ale ienicerilor; Balabancea; Cerna: numele, de obârşie slavă, se întâlneşte de la un capăt la altul al teritoriului românesc; Nalbantu; Văcăreni, veche aşezare românească a oamenilor veniţi din Văcari; Gherbănu, care echivalează cu numele turcesc de Gărvan; Tulcea; Zăbălu, sat de origine turcească; Inisala, veche fortăreaţă turcească, zidită de sultanul Mohamed I-iu; Măcin; Călugăra; Turcoaia; Apcadun, sau satul «doamnelor albe»”.
 
În continuarea articolului, Nicolae Iorga trata  simbolistica numelor româneşti, dar şi a celor bulgăreşti, ruseşti şi identitatea lor şi semnificaţia etnică. „Numele Românilor sunt extrem de numeroase şi presintă uneori forme vechi sau forme caracteristice”. „Pe acea vreme, către jumătatea veacului al XIX-lea, nu încetase încă noua emigraţie bulgărească şi că puţinele elemente ce erau în aceste sate suferiau înrâurirea mediului românesc”.

Puteţi accesa varianta integrală a numărului 1 din anul III (1922) al Analelor Dobrogei AICI.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale. 
 
Citeşte şi:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
#citeşteDobrogea Directorul Liceului „Mircea“ pune în contrast morala teoretică cu morala societăţii. La 1920, dar cât de actuală! Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa