Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:50 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Adrian Doxan, reputatul profesor şi muzicolog constănţean, ar fi împlinit astăzi 70 de ani

ro

30 Aug, 2019 00:00 828 Marime text
Astăzi se împlinesc 70 de ani de la naşterea regretatului profesor şi muzicolog Adrian Doxan. În semn de omagiu, după ce tocmai se stinsese din viaţă, anul trecut, cotidianul ZIUA de Constanţa i-a conferit, in memoriam, medalia „Jean Ionescu“, în cadrul evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat în iunie 2018.
 

 
Născut pe 30 august 1949, în comuna Ştefan cel Mare, din judeţul Neamţ, Adrian Doxan a absolvit, în 1973, Conservatorul „George Enescu“ Iaşi, Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie, Secţia Pedagogie. Profesor de muzică la Colegiul de Artă „Regina Maria”, Adrian Doxan a fost şi director al Şcolii Generale nr. 2 Năvodari, precum şi inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
 
A slujit muzica de la catedră timp de peste trei decenii, cu pasiune şi creativitate, iar în tot acest timp a lucrat neobosit pentru promovarea tinerilor talentaţi, dar şi a istoriei muzicale locale sau naţionale. A publicat peste 20 de titluri, de la poveşti şi versuri pentru copii, la cărţi şi lucrări muzicale şi monografii.
 
A creat 14 coruri mixte, 22 de cântece şi coruri pentru copii, tipărite în volumul „Cântec pentru Romaniţa“, 15 lieduri şi lucrări vocale tipărite în volumul „Întoarcere din toamnă“, opt piese instrumentale cu caracter didactic, 26 de cântece de petrecere, 98 de piese de muzică uşoară, o lucrare vocal-simfonică. De asemenea, este autorul a 11 cărţi, şapte de specialitate, două pentru copii, un volum de povestiri şi unul de versuri.  
 
A fost preşedintele fundaţiei „Steluţele Mării“, o organizaţie nonprofit care a avut ca scop organizarea de activităţi culturale pentru copii şi care realiza anual Festivalul naţional de interpretare a muzicii pop pentru copii şi tineret „Steluţele Mării“. 
 

Monografia despre opera constănţeană -o bază de informaţii utile pentru generaţiile următoare

 
În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi citi integral lucrarea de doctorat a muzicologului Adrian Doxan, care s-a concretizat într-o carte ce însumează 650 pagini, Teatrul liric (opera Constanţa), apărută la ed Ex Ponto în 2007. 
 
Demers serios de cercetare şi documentare, studiul acoperă o jumătate de secol de viaţă muzicală la Constanţa, constituindu-se într-o amplă monografie a instituţiilor de profil din Constanţa, cu evocări minuţioase ale evenimentelor muzicale, precum şi ale personalităţilor care au marcat în ultimii cincizeci de ani spectacolul liric - această formă de artă complexă, fuziune expresivă dintre muzică, cuvânt şi acţiune scenică.
 
După cum afirmă autorul, Opera constănţeană avea nevoie de o asemenea lucrare de referinţă, care „va constitui o bază de informaţii utile pentru generaţiile următoare, despre munca şi dăruirea de o viaţă a artiştilor pe scena constănţeană, jucând cu talent şi tenacitate, ocolind cu dârzenie meandrele timpului, încântându-ne spiritul şi firea cu talentul lor, făcând să răsune pe scena Teatrului liric minunatele opere şi operete ale compozitorilor din secolele XIX şi XX”.
 
Sursa foto: Teatrul liric (Opera Constanţa) - coperta IV 
 
Citeşte şi:

A murit profesorul Adrian Doxan. Unde i se va putea aduce un ultim omagiu
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii