Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Triplă campioană naţională Halterofila Bianca Dumitrescu, rezultate de vârf înainte de Campionatul European (galerie foto)

ro

20 Jul, 2017 00:00 3493 Marime text
Halterofila constănţeană Bianca Dumitrescu (CS Farul; antrenor, Angheluş Beşleagă) a obţinut trei medalii de aur la finala Campionatului Naţional de juniori II (Under-17), de la Botoşani. Această performanţă o poziţionează pe Dumitrescu în pole-position pentru includerea în lotul României care va evolua la Campionatul European al aceleiaşi categorii de vârstă de la Priştina (Kosovo). 
 
Bianca Dumitrescu a devenit triplă campioană naţională (la smuls, aruncat şi total) la categoria 48 kg, iar performanţele cu care s-a impus sunt şi ele dătătoare de speranţe în vederea Europenelor. „Competiţia de la Botoşani a fost şi criteriu de calificare pentru Europene. Pe lângă cele trei titluri, Bianca a avut şi rezultate bune, de locul unu - doi la Euro. Întrecerea continentală se va desfăşura în luna septembrie, iar până atunci Bianca mai poate progresa. Următoarea competiţie internă la care va participa este finala Naţionalelor de tineret, de la Bistriţa, de la începutul lunii august“, a declarat Angheluş Beşleagă.

Medalii de argint pentru Alexandru Paliciuc 

La Botoşani, CS Farul a mai urcat pe podium prin Ionuţ Arsu, Cosmin Sava (antrenor, Angheluş Beşleagă) şi Alexandru Paliciuc (antrenor, Aurel Tătaru). La categoria 69 kg, Ionuţ Arsu a luat aur la aruncat şi bronz la total, la smuls ocupând locul patru. Cosmin Sava a evoluat la categoria 77 kg, obţinând medalia de bronz la smuls, în vreme ce la aruncat şi la total a fost al patrulea. Alexandru Paliciuc a devenit de trei ori vicecampion naţional la categoria 94 kg.

Progres evident pentru Mihai Bazargic 

De la Constanţa au concurat la aceste Naţionale şi alţi sportivi, care, chiar dacă nu au urcat pe podium, au avut evoluţii apreciate. Mihai Bazargic (LPS „Nicolae Rotaru“) a ocupat locul patru la aruncat şi cinci la smuls şi la total, dar este într-un progres evident faţă de concursul trecut: de la 66 kg la 74 kg la smuls şi de la 81 kg la 86 kg la aruncat! Laura Mihai (CS Farul) s-a clasat de trei ori pe locul patru la categoria +75 kg. La categoria 63 kg, Ana-Maria Hodov (LPS) a fost a cincea la smuls şi a şasea la aruncat şi la total. Sebastian Căldăraru (LPS, fiul lui Ionuţ Căldăraru, campion mondial de juniori la aruncat) s-a situat de trei ori pe locul şase la categoria 94 kg. Georgiana Beşleagă (LPS) a evoluat la categoria +75 kg şi a obţinut rezultatele: cinci la aruncat şi şase la smuls şi la total. Bazargic, Mihai, Hodov, Căldăraru şi Beşleagă sunt pregătiţi de Angheluş Beşleagă.
 
Sursa foto: Facebook 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii