Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studenții Facultății de Educație Fizică și Sport de la „Ovidius” Constanța, participare apreciată la o sesiune științifică națională

ro

16 Dec, 2020 00:00 4048 Marime text
  • Evenimentul a fost organizat în mediul virtual de Facultatea de Științe ale Mişcării, Sportului şi Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
  • Au participat studenți din Arad, Bacău, București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța și Suceava.
  • Reprezentanii FEFS a Universitîții „Ovidius” au prezentat lucrări deosebite, fiind apreciate cu Diplome de Merit Științific din partea organizatorilor.

Studenții Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța au avut o participare apreciată la Sesiunea Științifică Națională Studențească „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialişti în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice” (Ediţia a XV-a - on-line, Bacău, decembrie 2020).

Evenimentul a fost organizat în mediul virtual de Facultatea de Științe ale Mişcării, Sportului şi Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Au participat studenți din Arad, Bacău, București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța și Suceava.

„Studenții noștri au prezentat lucrări deosebite, fiind apreciate cu Diplome de Merit Științific din partea organizatorilor, care au avut cuvinte de laudă nu numai în ceea ce privește numărul studenților constănțeni înscriși, ci și pentru valoarea studiilor prezentate. Finalul sesiunii științifice a suscitat discuții constructive între participanți și îndrumători despre viitorul domeniului nostru de știință, Știința Sportului și Educației Fizice, studenții reușind să construiască paradigme situaționale cu ajutorul noutăților pe care le-au studiat. Mulțumim mult studenților pentru implicarea la această conferință științifică studențească!”, se arată pe pe pagina de Facebook a FEFS de la „Ovidius”.

Studenții de la instituția constănțeană de învățământ superior care au participat la sesiunea științifică au fost: studii licență - an I: Alexandru Toader - EFS, Andrei Sterea - SPM; an II - David Ciolpan - SPM, Marian Petre - SPM, Dragoș Silvestru - SPM, Claudia Marina Condurache - SPM; an III - Claudia Nedelcu - SPM, Seigean Beşir - SPM; studii masterat - an I - Gabriela Ramona Pop - PS, Narcis Cătălin Postolache - PS, Vlad Mircea Olar - PS, Bogdan-Alexandru Omeag - PS, Ștefaniță Orlando Caragea - PS, Cristina Ștefanică - PS, Antoniu Adina Alecsandra - PS, Carmen Dobre - PS; an II - Flavia Pop - FSȘc, Anca Gabriela Birton - EFSȘc.


Sursa foto: Facebook (Facultatea de Educație Fizică și Sport)



Citește și:

„Interesant, captivant, antrenant“
Constănțeanul Alin Larion, invitat - lector la o conferință internațională online (galerie foto)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii