Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:36 12 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep le lipsește enorm fanilor „Mi-e atât de dor de tine pe teren și de tenisul tău magic...“

ro

09 May, 2020 00:00 2950 Marime text

Aflată în izolare, ca toți sportivii, în condițiile în care competițiile s-au întrerupt în urma pandemiei de coronavirus, Simona Halep duce dorul turneelor.

Campioana din Constanța a postat pe Instagram un mesaj trist referitor la anularea turneului de la Madrid, care ar fi trebuit să se țină în această perioadă. În cele două imagini postate, Simona apare alături de antrenorul ei, australianul Darren Cahill. #tristă și #îmilipsește sunt cele două haștag-uri de la mesaj. Constănțeanca a câștigat de două ori turneul de la Madrid, iar anul trecut a fost finalistă. Postarea Simonei a atras și comentariul unui fan: „Mi-e atât de dor de tine pe teren și de tenisul tău magic… Mi-e dor de nopțile în care mă trezeam ca să te susțin. Of, Simo, oare se mai reiau turneele anul ăsta?“.

Simona a mărturisit că această criză a coronavirusului și toate schimbările în viața de zi de cu zi pe care le-a adus i-au pricinuit un șoc la început. „N-am putut să-mi imaginez așa ceva niciodată, să se oprească globul pământesc efectiv într-un așa mod. Pentru mine este un șoc, recunosc, întrucât sunt tânără și nu am prins prea multe greutăți până acum. Dar, pentru a evita ceva grav pe partea de sănătate, e cea mai bună interdicție. Trebuie să reacționăm în modul corect. La început, am avut perioade în care teama a fost destul de mare, dar am analizat, am citit foarte mult și mi-am dat seam că, dacă te protejezi, totul va fi OK. Mă tem însă pentru cei care au probleme de sănătate. Cu siguranță, vom ieși altfel din această perioadă. Va fi un impact emoțional destul de mare. Dar să nu uităm să zâmbim și să ne prețuim cât se poate de mult. Această perioadă ne va învăța să ne iubim foarte mult noi pe noi“, a spus Simona, pentru emisiunea „Garantat 100%“ de la TVR.

Sursa foto: Instagram (Simona Halep)


Citește și:


„Să nu uităm să zâmbim și să ne prețuim!“ Cum decurge o zi din viața Simonei Halep în izolare

Exerciții fizice acasă, cu Simona Halep. Campioana din Constanța se menține în formă




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii